Organizația Vier Pfoten îi solicită coordonatorului ASPA Răzvan Băncescu dovezi clare pentru acuzaţiile făcute legate de exportul animalelor pentru zoofilie în străinătate.
Reprezentanții amenință că în lipsa unor dovezi clare, îl vor da în judecată pe oficialul ASPA.
”Ca urmare a acuzaţiilor extrem de grave lansate de un reprezentant al Autorităţii pentru Protecţia şi Supravegherea Animalelor din Bucureşti (ASPA), organizaţia Vier Pfoten solicită oficial Primăriei Municipiului Bucureşti să facă publice dovezile pe care acest angajat din subordinea sa susţine că le deţine. Vier Pfoten consideră inacceptabil ca un funcţionar al statului să lanseze acuzaţii false şi să apeleze la metode îndoielnice, precum prezentarea de fotografii şocante, cu scopul de a deturna atenţia de la cheltuieli nejustificate de milioane de euro din bani publici”, precizează comunicatul organizaţiei.
„Singurele sale argumente au fost o serie de fotografii şocante copiate de pe internet, fără să demonstreze vreo legătură între acestea şi salvatorii de animale din România. E o tehnică binecunoscută de a-ţi demoniza adversarii pentru a acoperi probleme grave din propria curte. O simplă privire asupra măreţelor realizări din bilanţul ASPA relevă discrepanţe inexplicabile între cifrele trecute acolo şi realitate. Conducerea ASPA a cheltuit sume enorme, de ordinul milioanelor de euro, pe care trebuie acum să le justifice, inclusiv în faţa DNA, unde i s-a deschis dosar penal”, a declarat Anca Tomescu, reprezentant al Vier Pfoten.
Reprezentanţii Vier Pfoten subliniază că Băncescu are obligaţia de a prezenta public dovezile care să sprijine afirmaţiile sale potrivit cărora peste 90 la sută din câinii adoptaţi internaţional sunt folosiţi în alte scopuri, inclusiv zoofilie, întrebându-se de ce ASPA nu a informat până acum autorităţile competente despre acest fenomen.
Coordonatorul ASPA Răzvan Băncescu a acuzat, joi, ONG-urile de o serie de ilegalități, printre care faptul că ar exporta câini pentru zoofilie, și nu pentru a fi adoptați. (Detalii AICI)