Pe 25 noiembrie a fost marcată Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor. În acest context, Papa Francisca făcut un apel la mai multe acţiuni pentru demnitatea fiecărei femei, pe contul său de Twitter.
„De multe ori femeile sunt jignite, lovite, violate, obligate să se prostitueze… Dacă vrem o lume mai bună, care să fie un cămin în care să domnească pacea, nu războiul, trebuie să facem cu toţii mai mult pentru demnitatea fiecărei femei”, a scris suveranul Pontif pe internet.
Dealtfel, cu prilejul primei liturghii oficiate anul acesta, Sfântul Părinte a denunţat violenţa, umilinţele şi jignirile suferite în mod frecvent de femei şi a subliniat că modul în care sunt tratate femeile măsoară nivelul de umanitate, spunând că „orice formă de violenţă asupra femeilor înseamnă o profanare adusă Domnului nostru Iisus, născut dintr-o femeie”.
Administrația Prezidențială s-a alăturat campaniei „Construim o lume portocalie! Oprim violența împotriva femeilor!”, care are loc în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2020, la inițiativa Federației Europene Soroptimist International. Pentru a marca acest eveniment și în semn de solidaritate cu femeile abuzate, Palatul Cotroceni a fost iluminat în portocaliu pe 25 noiembrie, începând cu ora 18:00.
Administrația a mai atras atenția că „violența domestică reprezintă o reală și gravă problemă” în țara noastră, numai anul trecut fiind sesizate aproape 26.000 de cazuri de violență în familie, 77% dintre victime fiind femei. Intervenția rapidă a autorităților poate face diferența între viață și moarte.
„Subliniem, cu această ocazie, importanța raportării și tratării cu seriozitate și responsabilitate a fiecărui caz de violență domestică sesizat. Scurtarea timpilor de răspuns și intervenție ai autorităților publice competente poate însemna diferența dintre viață și moarte. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să contribuim la stoparea acestui fenomen și la creșterea siguranței femeilor în propriile lor locuințe, dar și în afara acestora”, a mai transmis Administrația Prezidențială.
Cea mai mare pondere în privința infracţiunilor de violenţă în familie au avut-o cele de „lovire sau alte violenţe” – 61,6% , urmate de „abandonul de familie” – 13,8%.
Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite la 112, formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie, transmit autoritățile