Parchetul European (EPPO), condus Laura Codruța Kovesi, anchetează o presupusă fraudă privind fonduri europene de peste 3 milioane de euro, cu legături în Cipru, Portugalia și Spania. Joi au avut loc percheziții București, Ilfov și Giurgiu. Potrivit surselor G4Media, vizat e patronul firmei Sanimed, omul de afaceri Cătălin Hideg.
EPPO a transmis că joi au fost făcute zece percheziții în București, Ilfov și Giurgiu privind această presupusă fraudă. Descinderile au avut loc și cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurii de sprijin a procurorilor europeni delegați în cadrul DNA.
Procurorul european delegat în România a beneficiat de sprijinul procurorilor europeni delegați din Spania, Portugalia și Cipru, care au efectuat măsuri de investigație în jurisdicțiile lor, se arată în comunicatul EPPO.
„Se suspectează, în acest caz, că beneficiarul unui proiect finanțat din fonduri europene a obținut în mod ilegal fonduri în valoare de 3 073 646,35 EUR (14 440 459,60 RON, fonduri nerambursabile) în perioada septembrie 2018 – ianuarie 2020, în urma utilizării de documente și declarații false și inexacte.
După obținerea pe nedrept a fondurilor, beneficiarul este suspectat că le-a transferat pentru a ascunde originea ilicită a acestora și pentru a ascunde frauda. Schema de fraudă a avut o dimensiune transfrontalieră, deoarece beneficiarul a utilizat, prin intermediari, societăți cu sediul în Spania, Portugalia și Cipru”, se arată în comunicatul Parchetului European.
Acesta este prima informare a EPPO cu privire la o investigație pe care o face în România.
Șase persoane vor fi conduse la Biroul EPPO București pentru audieri.
Surse judiciare au declarat pentru G4Media că vizat e omul de afaceri Cătălin Hideg, patronul Sanimed. El se numără printre cei care vor fi audiați.
Prin intermediul unui off-shore din Cipru, Sanimed ar fi accesat peste 3 milioane de euro fonduri europene, pentru realizarea centrului medical de recuperare pentru vârstnici RecuMed din Călugăreni.
Fiind vorba de fonduri europene, Sanimed a trebuit să organizeze o licitație pentru atribuirea contractului de construcție. Licitaţia ar fi fost câştigată de o firmă din Spania patronată de Raluca Hortensia Aelenei, o fostă angajată a Sanimed. Această firmă ar fi folosit documente false. Procurorii suspectează că în spatele câștigătorului licitației e chiar Cătălin Hideg.
În urma unor circuite financiare prin diferite firme din Cipru, Spania şi Portugalia, preţul aparaturii medicale decontate din fonduri eruopene ar fi fost crescut artifical.
O altă anchetă, de data aceasta a DNA, priveşte achiziţia de măşti în pandemie. Hideg controlează afacerea prin care o firmă de distribuție de băuturi alcoolice și mâncare a furnizat statului român 1,7 milioane de măști de protecție.
Contractul, încredințat în acte firmei Romwine&Cofee, cu sediul în satul Uzunu din comuna Călugăreni (Giurgiu), a fost subiectul unor ample controverse în spațiul public.
Cătălin Hideg a explicat la acea vreme, pentru B1TV.RO, că a trebuit să apeleze la o altă firmă pentru a câștiga contractul, în condițiile în care nu a încasat de la statul român niciun ban pentru alte înțelegeri contractuale, ceea ce l-a făcut să întârzie plata TVA-ului.
„Sunt cel mai mare producător, vând cel mai mult către statul român, dar sunt cel mai sărac patron din România, pentru că nu am încasat niciun leu din ianuarie și februarie de la acest ticălos stat. Și nu am avut bani să îmi plătesc TVA-ul în februarie”, afirmase Hideg, al vremea respectivă.
Cătălin Hideg face parte dintr-o aripă a masoneriei și a fost doctorand la Academia SRI, mai scrie G4Media.