Parchetul General deschide o anchetă privind alegerile din 2009: Decizia lui Augustin Lazăr ar putea bloca cercetările făcute de comisia parlamentară (VIDEO)

Parchetul General deschide o anchetă privind alegerile din 2009: Decizia lui Augustin Lazăr ar putea bloca cercetările făcute de comisia parlamentară (VIDEO)

Comisia de anchetă parlamentară privind alegerile prezidențiale din 2009 ar putea fi blocată chiar de către Parchetul General. Ministerul Public a decis deschiderea unei anchete penale pe această speță, ceea ce potrivit procedurilor legale ar bloca înființarea unei comisii parlamentare.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, luni, referitor la afirmaţiile lui Dan Andronic privind alegerile din 2009, că Ministerul Public a analizat cu atenţie discuţiile din spaţiul public şi luni va da un punct de vedere în cazul acestora.

"Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2017, la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic și conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege.

În cauză se efectueză cercetăriin remsub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și de falsificare a documentelor și evidențelor electorale.

Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică. "

Parchetul General deschide o anchetă privind alegerile din 2009: Decizia lui Augustin Lazăr ar putea bloca cercetările făcute de comisia parlamentară

#DIRECT_ONE_8v5jli#

Ancheta penală deschisă de Parchetul General a fost aspru criticată de către deputatul PSD, Victor Ponta, care a numit această acțiune a lui Augustin Lazăr drept un "abuz" pentru că nu se dorește decât blocarea anchetei parlamentare.

"Mie asta mi se pare un abuz şi o şmecherie tipică pentru modul… Ştiţi, domnul Lazăr e un şmecher, aşa, că îl cunosc acum de mult timp. E o şmecherie ca să blocheze comisia", a afirmat Victor Ponta.

Deputatul PSD susține însă că ancheta parlamentară este o idee "foarte bună" și Parlamentul "trebuie să fie mai puternic şi mai respectat".

Ancheta privind alegerile prezidențiale din 2009 vine ca urmare a dezvăluirilor făcute de Dan Andronic privind întâlniri la vârf între șefii unora dintre cele mai importante instituții în perioada alegerilor, inclusiv în seara celui de-al doilea tur.