Patriarhul Daniel îi decide soarta episcopului HOMOSEXUAL al Hușilor

Patriarhul Daniel îi decide soarta episcopului HOMOSEXUAL al Hușilor

Urmare solicitării Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de convocare a Sinodului Permanent „în vederea cercetării presupuselor abateri de natură morală de care este acuzat Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor” şi urmare referatului Cancelariei Sfântului Sinod nr. 7600 din 17 iulie 2017 privind necesitatea unor precizări statutare şi regulamentare referitoare la cercetarea şi judecarea unui ierarh, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Preşedintele Sfântului Sinod, a convocat Comisia pentru Statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 27 şi 28 iulie 2017 şi şedinţa de lucru a Sinodului Permanent în zilele de 17 şi 18 august 2017, anunță Patriarhia într-un comunicat de presă.

Fixarea acestor date ţine cont de prevederile statutare şi regulamentare care nu permit cercetări disciplinare în posturi, inclusiv postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), precum şi pe necesitatea unui cvorum de 2/3 din membrii Sinodului Permanent pentru validitatea şedinţelor de lucru ale acestuia.

Biserica Ortodoxă Română susține din plin organizarea unui referendum pentru familia tradițională și campaniile ce instigă la discriminarea minorităților sexuale. Din atâta toleranță și iubire de semeni, fețele bisericești au o mare problemă cu homosexualii. Nu chiar cu toții, căci homosexualii care slujesc se pare că sunt buni, în viziunea BOR. Cel puțin asta putem înțelege din declarația lui Marian Timofte, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Acesta a anunțat că episcopul Hușilor poate sluji în continuare, deși a fost filmat în timp ce întreținea relații sexuale cu un tânăr. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:56 - INS: Inflația a urcat la 5,11% în noiembrie. Mărfurile alimentare și cele nealimentare sau scumpit cu peste 5%, iar serviciile cu peste 7%
09:36 - Incendiu la un liceu din Suceava, din cauza unei țigări aruncate pe jos: „Am simțit miros de fum și am văzut focul”
09:33 - Dosarul 10 august se îndreaptă cu pași repezi spre prescrierea faptelor: Jandarmii acuzați de violențe ar putea scăpa nepedepsiți
09:30 - Reacția lui Dan Negru la știrea falsă că a decedat: „Când ‘am murit’ prima dată la știri, mama a plâns toată ziua. Apoi, la următoarele mele ‘morți’, s-a obișnuit” (FOTO)
09:09 - Zelenski: Nu lăsați să se depună praful pe sistemele de rachete Patriot. Donald Tusk spune că negocierile de pace ar putea să înceapă iarna aceasta
08:58 - Un elev de 12 ani din Bihor a fost agresat fizic de profesorul de matematică: „I-a tras trei palme unuia dintre băieţi care a sunat mai lung sonerie”
08:50 - IPS Teodosie recunoaște că nu are voie să se implice în politică, dar spune că nu se poate abține. Articolul de presă pentru care va fi cercetat iar de către Sfântul Sinod
08:37 - ONU: Traficul de persoane a crescut brusc, după ce scăzuse în timpul pandemiei: 38% din victime sunt copii
08:30 - Președintele SUA, Joe Biden, este îngrijorat de politica economică anunțată de succesorul său, Donald Trump: „Cred că această abordare este o enormă eroare”
08:15 - Zeci de angajați ai Primăriei Iași își vor pierde locurile de muncă. Motivul