Patriarhul Daniel: Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, sunt un model pentru creștinii care zidesc biserici, mănăstiri, pentru cei care cresc în credință pe copii și pe tineri

Patriarhul Daniel: Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, sunt un model pentru creștinii care zidesc biserici, mănăstiri, pentru cei care cresc în credință pe copii și pe tineri
foto. zf.ro

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat în predica la Sfânta Liturghie oficiată sâmbătă, la altarul de vară al Catedralei Patriarhale, că Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, sunt un model pentru creștinii de astăzi.

"Acești doi Sfinți Împărați Constantin și mama sa Elena sunt model pentru creștinii de astăzi. Sunt model pentru creștinii care zidesc biserici, mănăstiri, pentru creștinii care cresc în credință pe copii și pe tineri și pentru toți creștinii care ajută pe semenii lor aflați în nevoie, în necazuri, în lipsuri, care au o milostivire deosebită față de orfani, față de bolnavi, bătrâni și de oamenii neajutorați", a spus patriarhul, informează Agerpres.

El a subliniat că Evanghelia lui Hristos a fost tradusă în faptă de către acești Sfinți Împărați, exemplul lor fiind urmat de domnitorii creștini români.

"Constantin Brâncoveanu a construit, după modelul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, mai multe biserici, între care aici în București — Biserica Sfântul Gheorghe Nou, iar cea mai mare ctitorie a sa este Mănăstirea Hurezi din județul Vâlcea a cărei biserică poartă hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, pentru că domnitorul a dorit aceasta și voia ca acolo să fie locul lui de veci, dar Dumnezeu a rânduit altfel și moaștele sale se află acum aici în București la Biserica Sfântul Gheorghe Nou", a amintit înaltul ierarh.

Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 21 mai. Pentru marea contribuție la răspândirea și înflorirea creștinismului, Constantin și mama sa, Elena, au fost trecuți de Biserica Ortodoxă în rândul sfinților și sunt socotiți "întocmai cu apostolii".