Patru gorjeni au fost condamnați la închisoare cu suspendare pentru implicare în obținerea de permise auto false

Patru gorjeni au fost condamnați la închisoare cu suspendare pentru implicare în obținerea de permise auto false

Patru persoane au primit condamnări definitive la închisoare cu suspendare, miercuri, după ce au luat parte la obținerea de permise auto pentru terți care nu aveau pregătirea necesară.

Astfel, Gheorghe Frăţilescu, Georgiana Stroe, Petre Bogdan şi George Ionuţ Stroe, din Târgu Jiu, au fost condamnaţi cu pedepse cuprinse între doi ani şi doi ani şi jumătate de închisoare, executarea acestora fiind înlocuită cu termene de încercare variind între patru şi cinci ani, scrie Mediafax.

Pedepse similare fuseseră pronunţate în luna ianuarie şi de către magistraţii Tribunalului Gorj, acestea fiind atunci contestate de către inculpaţii care sunt instructori sau patroni ai unor şcoli auto din Târgu Jiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului