Percheziții în Capitală, la firme care vând online jucării contrafăcute: Prejudiciul este de 900.000 euro

Percheziții în Capitală, la firme care vând online jucării contrafăcute: Prejudiciul este de 900.000 euro

Poilițiștii bucureșteni au efectuat, vineri, percheziții la firme suspectate că vând online jucării şi îmbrăcăminte contrafăcute, prejudiciul produs prin evaziune fiscală fiind estimat la peste 900.000 de euro, potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, citat de Mediafax.

Percheziţiile au loc într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, punerea în circulaţie a unor produse contrafăcute şi muncă la negru.

„În cauză se estimează că, doar pe parcursul anului 2013, s-ar fi adus un prejudiciu bugetului consolidat al statului de peste 900.000 de euro”, se arată în comunicat.

Mai multe persoane au fost ridicate şi sunt audiate de anchetori.

Dosarul este instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor Sector 6, sub coordonarea Parchetul Judecătoriei Sectorului 6.