Polițiștii fac joi, percheziții în Brăila și în Penitenciarul Galați, unde mai multe persoane sunt suspecate de înșelăciuni prin telefon. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române, gruparea ar fi fost coordonată de doi deținuți.
În urma investigațiilor, anchetatorii au stabilit că membrii grupării infracționale, coordonată de două persoane încarcerate în Penitenciarul Galați, ar fi înșelat mai multe persoane. Aceștia s-au dat drept reprezentanți ai unei companii de telefonie și le-au spus că au câștigat premii în bani și pentru încasarea lor trebuie să trimită prin poștă diferite sume de bani care ar fi reprezentat taxa de încasare.
„Acestea sunt suspectate că, prezentându-se ca făcând parte dintr-o companie de telefonie, ar fi apelat victimele cărora le comunicau faptul că sunt câştigătoare ale unor premii în bani, pentru încasarea cărora le solicitau, însă, să transmită prin mandat poştal diverse sume de bani, reprezentând taxe de încasare ale premiilor (TVA sau alte comisioane)„, se arată în comunicat.
Banii trimiși prin poștă erau apoi încasați de patru bărbați, complici ai deținuților.
Astfel, polițiștii fac percheziții pentru identificarea și ridicarea mijloacelor de probă care au legătură cu activitatea infracțională a suspecților.
La această acțiune participă poliţişti de investigaţii criminale din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani, IPJ Brăila, precum şi poliţişti ai Serviciilor pentru Acţiuni Speciale Botoşani şi Brăila, cu suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.