Prof. dr. Șerban Bubenek, președintele Societății Române de Anestezie Terapie-Intensivă, a declarat duminică, pentru B1 TV, că problema, în contextul numărului tot mai mare de bolnavi COVID-19, nu ține neapărat de numărul limitat de paturi la Terapie Intensivă, ci de personalul specializat în tratarea acestor cazuri, care a rămas același de la debutul pandemiei.
Întrebat ce se întâmplă dacă depășim numărul de paturi ATI pe care le avem la dispoziție, dacă e posibil să fie duși în străinătate pacienții COVID, Bubenek a răspuns: „Nu cred că aceasta e varianta, de a duce pacienți afară. Probabil că varianta cea mai normală e ca din celelalte 1.300 de paturi care au ventilator și monitor și tot ce trebuie, care acum nu-s destinate pacienților COVID, să fie destinate o parte pacienților COVID. Probabil o vreme vom face din nou față acestei provocări”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Problema cea mare e cea a personalului care nu s-a dublat, cum s-au dublat ventilatoarele. Personalul e același de la debutul pandemiei – 1.800 medici anesteziști reanimatori și 4.600 de asistente medicale. Acest personal deja e suprasolicitat cu peste 25% de activitate pe tură, după ce s-a dublat numărul de ventilatoare, monitoare etc.
Personalul e întins ca elasticul. Elasticul, la un moment dat, se poate rupe. Sperăm să nu ajungem în această situație. Probabil că vor trebui luate niște măsuri pentru a limita numărul pacienților care ajung zilnic la ATI. Ne întoarcem, văd, spre 5.000 de pacienți pe zi, cazuri noi.
Din ei, probail în următoarele 10 – 12 zile între 5 și 10% vor avea nevoie de îngrijire în ATI. Bătălia se câștigă nu în ATI, ci de către cetățeni, care înțeleg că nu trebuie să se pună în pericol”, a declarat Prof. dr. Șerban Bubenek, pentru B1 TV.