Iași: A început pelerinajul la Sfânta Parascheva. Preot: „Să nu atingă de Sfintele Moaște lucruri care nu se cuvin a fi atinse, cum ar fi telefonul sau banii!”

Iași: A început pelerinajul la Sfânta Parascheva. Preot: „Să nu atingă de Sfintele Moaște lucruri care nu se cuvin a fi atinse, cum ar fi telefonul sau banii!”

EXCLUSIV ONLINE // Racla cu Moaștele Sfintei Parascheva a fost scoasă vineri dimineață și pelerinajul miilor de pelerini care stăteau deja la coadă de la ora 06.00 a început oficial. Până acum s-au închinat peste 10.000 de credincioși și coada are peste 2 kilometri. Ca în fiecare an, preoții sfătuiesc credincioșii să nu vină la raclă cu obiecte mari și să nu încerce să binecuvânteze bani. În anii trecuți au fost credincioși care au venit chiar și cu covoare sau alte obiecte mari din casă pentru a le atinge de moaște.

Credincioșii care vin să se închine la moaștele Sfintei Parascheva e bine să se pregătească în primul rând dinainte, să fie într-o stare de liniștire, de rugăciune când stau la rând, să încerce să fie concentrați pe momentul acesta care urmează să aibă loc, această întâlnire cu Sfânta Parascheva. În momentul în care ajung acolo să primească binecuvântarea de la preoții care sunt acolo, apoi să se închine cu evlavie. Dacă au ceva de atins de Sfintele Moaște să fie eventual o iconiță sau poate o hăinuță a unei persoane bolnave care nu a putut să ajungă, să nu atingă de Sfintele Moaște lucruri care nu se cuvin a fi atinse cum ar fi telefonul sau banii sau obiecte mai mari, ci doar strict acestea, o iconiță, poate un fir de busuioc, o hăinuță și nimic altceva. În felul acesta sunt convins că se vor bucura și vor primi har și ajutor de la Dumnezeu așa cum se cuvine să primească prin intermediul Sfintei Parascheva” a declarat pentru B1.ro părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei.

De ce nu este bine ca pelerinii să încerce să binecuvânteze bani, portofele sau cum de multe ori se întâmplă chiar toată geanta?

Se binecuvântează acele lucruri care țin de lucrarea omului, câmpurile, se binecuvântează utilajele, una este când cineva cere binecuvântare din credință și alta este când o faci din superstiție, dintr-o mentalitate magică, că dacă ai atins îți merge bine, acest lucru nu are nimic de-a face cu credința. În mod normal în fiecare an până la final se închină peste 100.000 de credincioși. Anul acesta ritmul este un pic mai încet, am zis să le lăsăm credincioșilor un timp mai îndelungat de a zăbovi la racla cu Sfintele Moaște, desigur dacă coada va fi foarte mare îi vom lăsa să se reculeagă, dar nu foarte mult timp pentru ca toți să aibă șansa aceasta de a se închina și într-un timp rezonabil ținând cont și de oboseala care se adună și de vârstă, poate unele persoane sunt și copii la rând” a mai spus preotul Constantin Sturzu.

Pelerinajul se va încheia pe 15 octombrie când va avea loc o ceremonie religioasă care va marca întoarcerea raclei cu moaștele Sfintei Parascheva în catedrala Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Urmăriți B1TV.ro și pe