Peste 400 de mineri din schimbul întâi de la minele Lonea, Lupeni şi Vulcan care ar fi trebuit să intre în subteran în schimbul întâi protestează, joi dimineaţă, în curtea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din Petroșani.
Ei cer demisia conducerii societăţii, pe care o acuză de incompetenţă, transmite Mediafax.
Minerii au făcut un foc în curtea CEH, iar de câte ori ajunge la sediu câte un reprezentant al administraţiei aceştia huiduie şi strigă „Hoţii”, „Demisia”, Nu ne enervaţi, că o să regretaţi”, „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”, „Hoţii, hoţii” şi au cântat „Deschide uşa, creştine”.
Protestele minerilor au început miercuri seară, la schimbul al treilea, la Lonea, unde ortacii au decis să nu mai intre în subteran, nemulţumiţi de lipsa echipamentelor de lucru, de „minciunile” şi „incompentenţa” şefilor, pe care îi acuză că le pun în pericol locurile de muncă.
Ulterior, cei peste o sută de mineri au plecat pe jos la sediul Complexului Energetic Hunedoara din Petroșani, pentru a protesta. Ortacii au mers pe jos aproximativ opt kilometri, de la mina Lonea situată în localitatea Petrila și până în Petroșani.