Petre Tobă a luat măsuri preventive în contextul avertizărilor meteo, dar și pentru gestionarea în siguranță a manifestărilor publice

Petre Tobă a luat măsuri preventive în contextul avertizărilor meteo, dar și pentru gestionarea în siguranță a manifestărilor publice
Foto: adevarul.ro

Ministrul de Interne Petre Tobă a convocat o videoconferință pentru a stabili măsurile ce trebuie luate în contextul avertizărilor meteorologice și hidrologice, dar și pentru gestionarea în condiții de siguranță a evenimentelor și manifestărilor publice care se vor desfășura în perioada următoare.

Pentru ca fenomenele meteo să nu producă pagube, a fost dispusă activarea comitetelor județene pentru situații de urgență, mobilizarea unor efective suplimentare de intervenție și începerea unor manevre de forțe și mijloace logistice către județele unde există risc de inundații.

Totodată, prefecții au fost atenționați să dispună măsuri preventive de informare a populației și să fie pregătiți să acționeze rapid în cazul apariției unor situații de urgență.

”MAI are pregătiți de intervenție aproape 7.000 de pompieri și polițiști pentru a acționa în sprijinul populației. Situația din țară va fi monitorizată permanent de Centrul Național de Conducere Integrată, care funcționează în regim 24 de ore din 24, în sediul MAI”, se arată într-un comunicat al Ministerului.

Referitor la al doilea subiect de pe agendă, Ministrul Petre Tobă a cerut șefilor structurilor operative ale MAI să trateze cu maximă atenție manifestările publice din perioada următoare, dat fiind tragedia care s-a petrecut în Franța.

Ultima oră
14:12 - Eugen Tomac (PMP): Comisia Europeană monitorizează situația comunității românești din Serbia, care e în continuare profund discriminată. Belgradul încalcă flagrant drepturile românilor
13:51 - Florin Cîțu: Vreau mai multă implicare din partea Primăriei Capitalei în gestionarea valului 4 COVID / Laude pentru Cseke Attila, interimarul de la Sănătate (VIDEO)
13:41 - Loredana Groza, anunț după ce duminică a fost luată cu ambulanță. Cum se simte artista
13:37 - IOS 15, lansat oficial. Ce aduce nou sistemul de operare de la Apple
13:28 - Acces Direct, de la Antena 1, vine cu o nouă blondină: Cosmina Scăunașu. Cine este ea şi ce a spus Mirela Vaida
13:23 - Explozie a cazurilor de COVID: 6.789 în ultima zi, din care peste 1.000 doar în București. Încă un județ a intrat în scenariul roșu / Pandemia a mai făcut 129 de victime / 990 de pacienți la ATI, din care 20 sunt copii
13:11 - Florin Cîțu: O să cer o anchetă pentru că vreau să știu cum a fost pregătit valul 4 de Ministerul Sănătății
13:10 - UE susține Franța, în conflictul cu SUA, pe tema submarinelor nucleare. Care a fost poziția oficială a României / Scandalul se poate extinde și la noi, unde Naval Group a câștigat un contract pentru corvete, care încă nu a fost semnat
13:00 - Vlad Voiculescu (USR PLUS): Campania de vaccinare e un eșec. Problemele – Prioritizarea esențialilor și concursul întru relaxare, când vaccinarea deja încetinea
12:43 - Sute de centre de vaccinare anti-COVID au fost închise temporar. Câte mai sunt funcţionale