Plantație uriașă de canabis descoperită de procurorii DIICOT în Cluj

Plantație uriașă de canabis descoperită de procurorii DIICOT în Cluj

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a patru persoane, acuzați de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Procurorii susțin că inculpații au cultivat și au deținut cantități mari de cannabis în vederea comercializării către consumatori de pe raza județelor Cluj, Alba și Bistrița-Năsăud.

La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj au efectuat un număr de 7 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost identificate și ridicate 6 culturi de cannabis (211 plante), cu masă verde de 142,1 kilograme, aproximativ 6 kilograme de muguri de cannabis, un cântar electronic, precum și instrumente destinate consumului de cannabis.

În cursul zilei de miercuri, cei patru inculpați vor fi prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca și al echipelor canine din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroport Cluj și Direcției Regionale Vamale Cluj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Tags:
Ultima oră
00:08 - Olivia Steer, ironizată de Dana Rogoz: „A venit din nou acea perioadă specială a anului când port roz și când anunț femeile cât de importantă e prevenția”
23:52 - Ce spune Andreea Esca dacă fiica ei, Alexia Eram, ar avea o relație cu manelistul Tzancă Uraganul
23:48 - Rareș Bogdan: E o rușine că nu reușim să fim furnizori de materie primă, cereale, făină, carne / Economic, Florin Cîțu a făcut lucruri excepționale (VIDEO)
23:15 - Florin Cîţu, întrebat dacă este responsabil de eşecul campaniei de vaccinare: Nu sunt firmă de advertising
23:13 - Rareș Bogdan: Ne bazăm că USR PLUS va înțelege după congrese că noi nu avem motiv să renunțăm la Florin Cîțu și vor continua / Nu vor să rămână exclusiv într-o revoluție continuă ca Che Guevara în America de Sud (VIDEO)
22:43 - Mutarea momentului în televiziune: Florin Călinescu a semnat cu Prima TV. A fost anunţat oficial
22:28 - Rareș Bogdan: Ludovic Orban a afirmat într-o discuție în Modrogan că nu va sta piatră pe piatră și că nu va fi o bătălie de idei, ci va fi un adevărat război civil pe care o să îl declanșeze (VIDEO)
22:18 - Florin Cîțu: „Vaccinarea obligatorie ar trebui să fie ultima soluție. Susțin testarea obligatorie pentru unele categorii profesionale, pe cheltuială proprie”
22:07 - Ludovic Orban, despre Florin Cîțu: Eu sunt de 31 de ani în PNL și i-am votat și derogarea ca să candideze, iar lui nici nu i s-a uscat bine cerneala pe adeziune și hotărăște el când și cum iese din politică Ludovic Orban!? Nu îi e rușine un pic!? (VIDEO)
21:50 - Ludovic Orban: „Klaus Iohannis nu poate constituțional și moral să intervină în competiția internă a PNL. Nu e adevărat că relația mea cu președintele s-a răcit”