Ploiești: Mama gemenilor care au murit după ce au căzut de la etajul 10 e acuzată oficial de ucidere din culpă

Ploiești: Mama gemenilor care au murit după ce au căzut de la etajul 10 e acuzată oficial de ucidere din culpă
Foto: observatorulph.ro

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a anunțat că mama gemenilor care au murit după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești este cercetată pentru ucidere din culpă.

Mama gemenilor care au căzut de la etaj, acuzată de ucidere din culpă

„La data de 18.08.2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de mama minorilor decedaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Acesta mai precizează că probele strânse până acum arată că minorii au fost lăsați nesupravegheați. Ei s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului, s-au aplecat peste geam și au căzut.

Tragedia s-a petrecut pe 11 august. Copiii au căzut pe trotuar, iar paramedicii ajunși la fața locului nu au reușit să-i salveze. Potrivit unor informații apărute în spațiul public, la momentul tragediei mama copiilor era într-o altă cameră și făcea un live pe Facebook.

Ultima oră
20:30 - De ce au explodat prețurile facturilor la energie. V. Popescu, ministrul Energiei: „Eu cred că nu a fost incompetență”
20:22 - Kim Jong-un face angajări. Condiții extrem de stricte pentru bodyguarzi
20:12 - Ministrul Energiei a anunțat noile măsuri în criza facturilor la electricitate și gaze naturale. Explicațiile lui Virgil Popescu
19:41 - Andreea Bălan vrea să-și cumpere apartament în Dubai. Cum arată locuința pe care a pus ochii. „Investiția ar fi ceva, dar se poate plăti în rate, în 2 ani” (VIDEO, GALERIE FOTO)
19:23 - Cătălin Zmărăndescu (Survivor), criticat și de fiul său: „Eu v-am spus despre caracterul său. Și-a dat cu tesla-n cap” (VIDEO)
19:17 - Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat | Emilia Șercan: Ponta a invocat aceeași scuză și a rămas fără titlul de doctor / În universitățile militare impostura a fost încurajată / Sistemul a reacționat la dezvăluiri, blocând accesul la teze (VIDEO)
18:38 - Simona Halep şi-a aflat adversara din turul 2 de la Australian Open 2022. E o sportivă care a fost prinsă dopată în urmă cu trei ani
18:26 - Suedia nu mai fuge de virus: a fost eliminată obligativitatea prezentării testului COVID la intrarea în țară
18:15 - Laurențiu Reghecampf, umilit de Anamaria Prodan: El săracul are minte cât furnica. A ajuns de râsul țării. Îl vor fetele doar cât are bani
17:45 - Cifrele care ar putea anunța finalul pandemiei: Omicron se răspândește într-un ritm accelerat în România. Copiii, cei mai protejați