Podul suspendat de la Brăila, supranumit „Golden Gate” de România, a revenit în atenția șoferilor după apariția unor tasări pe rampele de acces. Autoritățile au impus restricții de circulație, în timp ce responsabilitatea reparațiilor revine constructorului.
Apariția tasărilor pe rampele de acces a determinat autoritățile să limiteze viteza la 40 de kilometri pe oră, ca măsură de prevenție. Decizia a fost luată pentru a reduce riscurile generate de denivelările apărute într-o zonă intens circulată.
Potrivit informațiilor publice, nu este prima intervenție de acest tip, podul fiind reasfaltat de cinci ori până acum. De fiecare dată, problemele au reapărut în aceeași zonă, indicând o vulnerabilitate structurală localizată, releatză Ziare.com.
Poliția rutieră atrage atenția asupra importanței respectării semnalizării temporare amplasate în apropierea rampelor afectate. Conducătorii auto sunt îndemnați să circule cu prudență și să adapteze permanent viteza la condițiile reale de drum.
„Inspectoratul Județean de Poliție Brăila recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea rutieră temporară, să adapteze viteza la condițiile de drum și să manifeste prudență sporită în zona afectată”, transmite Elena Ostache, purtător de cuvânt IPJ Brăila, potrivit Digi24.
Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere indică poziționarea construcției drept un posibil factor de risc. Zona rampelor se află chiar pe malul Dunării, unde solul poate fi influențat de apă.
„Zona respectivă este exact pe malul Dunării, deci este posibil ca și apa să afecteze construcția. Când apar tasări, prima măsură care se ia este restricția de viteză, pentru că în cazul în care un autoturism întâlnește o astfel de tasare este posibil ca, din cauza șocului, să se ajungă la pierderea traiectoriei, direcției de mers”, explică Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR.
CNAIR a solicitat constructorului demararea urgentă a lucrărilor necesare pentru remedierea problemelor apărute pe rampele de acces. Intervențiile nu vor fi suportate din fonduri publice, ci din garanția contractuală.
Podul suspendat de la Brăila beneficiază de o garanție de zece ani, valabilă până în 2035. În acest interval, toate defecțiunile apărute trebuie remediate pe cheltuiala constructorului, conform contractului.