Orașul Salcea, din județul Suceava, este din nou scena unei revolte din cauza taxelor și impozitelor majorate. Protestul a degenerat când, înfuriați că primarul nu iese să stea de vorbă cu ei, oamenii au intrat peste el în birou.
Aproximativ 100 de locuitori ai orașului Salcea, nemulțumiți de taxele și impozitelor locale majorate, l-au asaltat pe primarul Ezekiel Belţic. Oamenii au cerut ca primarul să iasă afară și să discute cu ei și să găsească soluții pentru că ei că nu fac față taxelor și impozitelor majorate.
Văzând însă că nu iese nimeni afară din primărie, oamenii s-au hotărât să se ducă peste primar.
„Este o diferență foarte mare. Eu, în 2024, am plătit 350 de lei [impozitul] pe casă. În 2025 l-a făcut 700 de lei, în 2026 trebuie să plătesc 1.700 de lei. În satul ăsta, 70 % din oameni trăiesc în deficit, de pe o lună pe alta.
Nu au, poate, ce mânca pentru că au 1.280 de lei pensie. Rămân datori de pe o lună pe alta. Cum iau pensia o împart pe mâncare, pe tratament. Când cresc taxele în halul ăsta, domnul Bolojan să ia aminte, că oamenii nu sunt atât de proști.
Sunt casele noastre, am muncit pentru ele și chiar dacă le-am primit de la părinți sau de la bunici, am primit prin muncă. Am plătit taxe pe construcții, autorizație, cadastru când le-am cumpărat, nu le putem da casele. Casele sunt ale noastre.”,
„Ce-ai făcut în viața asta? Răspunde!”,
„În iad o să mergi!”,
„Dă-ți demisia! Scrie: Demisia!”,
„Ați uitat să vă sfătuiți cu cetățenii. Faceți aceleași lucruri de care noi eram sătui”,
„Ieșiți printre oameni, domnule primar! Sunteți primarul nostru drag, care ați spus votați-mă, că sunt om de treabă. Veniți să le răspundeți oamenilor. Nu mai au bani de pastile și dvs. le luați bani dublu pe casă. Lăsați amenințările, că nu se teme nimeni de dvs.”, sunt câteva din strigătele furioase ale protestatarilor, citate de Monitorul de Suceava.
La Salcea este în derulare o acțiune de strângere de semnături pentru declanșarea unui referendum de suspendare din funcție a primarului Ezekiel Belțic, ceea ce ar necesita ca 25% din cetățenii cu drept de vot să semneze pentru această inițiativă. Practic, este nevoie ca un număr de 2.142 de persoane care locuiesc în orașul Salcea să semneze listele pentru suspendarea primarului.
Nu este prima dată când oamenii din Salcea se revoltă împotriva autorităților locale. Scandal a fost și la începutul lunii ianuarie, când s-au întâlnit într-o ședință cu edilul tot ca să îi ceară explicații pentru taxele și impozitele majorate pe 2026.
„Nu ne-a spus nimic concret. Nu putem plăti sumele pe care le cer la Primărie. Nici taxe, nici impozite, nici nimic. Familia mea are de plătit 1.500 de lei la salubrizare. Am prieteni care trebuie să dea 4.500 de lei. Explicația e că Primăria a umflat prețurile.”, acuza atunci unul dintre contribuabili.
La acea vreme, edilul le-a promis oamenilor că va veni cu explicații pertinente, dar nu s-a întâmplat nimic.