La finalul anului se preconizează deschiderea podului peste Dunăre de la Brăila. În prezent, se lucrează asupra montării elementelor tablierului metalic suspendat. Deja au fost instalate mai mult de jumătate din numărul total al elementelor, iar tablierul ar trebu finalizat în decursul a două luni, scrie HotNews.
„Antreprenorul a intensificat mobilizarea pe șantier și se lucrează în ritm accelerat la montarea segmentelor de tablier. Până în acest moment, au fost aduse în șantier un număr de 56 de segmente dintr-un total de 86 fabricate”, notează Compania de Autostrăzi.
Potrivit CNAIR, lucrările de construcție a drumurilor de legătură continuă: „fiind în curs de construcție pasajul peste calea ferată, sensurile giratorii, viaductele de acces la malurile Brăila și Jijila, stația de taxare, precum și girația de la km 8 – conexiune cu drumul de legătură Smârdan – Măcin”
Asociația Pro Infrastructură a adăugat că elementele tablierului trebuie să fie instalate până la sfârșitul lunii iunie: „Apoi vin sudurile finale, asfaltul și finisajele. Și, bineînțeles, tensionarea cablurilor și testele”
Structura podului de la Brăila
În total sunt 86 de segmente de tablier metalic, fiecare segment, cântărind în medie 250 de tone, astfel muncitorii reușesc să ridice și sudeze câte două pe zi. Segmentele sunt produse la șantierul naval VARD, Brăila.
Asocierea italo-niponă Astaldi – IHI Infrastructure System lucrează intensiv și la drumurile de acces fără de care nu se va putea deschide circulația, chiar dacă ar fi gata Podul propriu-zis.
Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri.
„La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii”, notează Compania de Drumuri.
Cele două turnuri ale Podului ating o înălțime de 192 metri și sunt practic cele mai înalte construcții din România.
Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.
Contractul cu Astaldi (Italia) – IHI Infrastructure System (Japonia) a fost semnat în 2018, tot atunci au început și lucrările. Costul total al proiectului este de 1,99 mld lei (fără TVA).