Poliția, instituție aflată în subordinea lui Lucian Bode (PNL), cumpără 600 de mașini BMW cu 98 mil. lei de la firma lui Michael Schmidt, prietenul lui Klaus Iohannis. Sindicaliștii reclamă o licitație cu dedicație

Poliția, instituție aflată în subordinea lui Lucian Bode (PNL), cumpără 600 de mașini BMW cu 98 mil. lei de la firma lui Michael Schmidt, prietenul lui Klaus Iohannis. Sindicaliștii reclamă o licitație cu dedicație

Inspectoratul General al Poliției Române, instituție aflată în subordinea lui Lucian Bode (PNL), cumpără 600 de mașini BMW de la Automobile Bavaria SRL, o firmă condusă de fiul președintelui Klaus Iohannis, Michael Schmidt, potrivit G4Media.ro.

Sindicaliștii reclamă o licitație cu dedicație pentru contractul de 98 milioane lei

Este vorba despre un contract de 98 de milioane de lei, iar Sindicatul Europol acuză Ministerul de Interne, condus de Lucian Bode, că a organizat o licitație cu dedicație, având în vedere că doar modele BMW s-ar fi putut califica în conformitate cu criteriile prevăzute în caietul de sarcini, transmite Europa Liberă România.

Portalul achizițiilor publice arată că a fost depusă o singură ofertă. În schimbul mașinilor, câștigătoarea licitației, Automobile Bavaria SRL, va primi în total 98.006.046 lei, preț fără TVA, iar durata contractului este de doi ani. Prețul per bucată ajunge la 163.343,41 lei, jumătate din achiziție fiind finanțată din bani europeni.

Sindicatele din poliție susțin că specificațiile tehnice duc spre modele BMW, în condițiile în care ceilalți producători auto nu au modele care să se încadreze în criteriile stabilite.

„Se se dorește o autospecială cu o putere minimă de 130 kW, motor pe benzină, cuplu motor min. 290 Nm, tracțiune integrală 4×4 permanent (AWD), tipul caroseriei să fie AA, iar transmisia să fie automată pe o cutie de minim 8+1 trepte. După aproximativ 2 săptămâni de căutări și discuții cu reprezentanți ai marilor dealeri auto, am ajuns la concluzia că singura marcă ce ,,pică” pe aceste specificații este BMW. Iar tipul de BMW este 320ix”, spune sindicatul Europol.

„Nu putem să nu observăm faptul că în continuare, în ciuda TUTUROR insistențelor, evenimentelor, reportajelor, exemplelor etc. pe care atât noi, cât și opinia publică, le-am transmis în ultimii ani, factorii de decizie din Poliția Română continuă să pună eticheta de specială> unui autoturism pe care se lipește un doar un colant pe care scrie POLITIA și pe care este montată o rampă. În continuare nu se cere șasiu întărit, nu se cer accesorii specifice muncii din dotare (lumini suplimentare montate, compartimentare separată pentru persoanele conduse la sediu, compartimentare separată în portbagaj pt accesorii specifice etc.), ci pur și simplu un autoturism ”, a adăugat sindicatul.

Cum se apară conducerea companiei lui Michael Schmidt, prietenul lui Klaus Iohannis

Într-un răspuns pentru G4Media, conducerea Automobile Bavaria a susținut că întregul proces al licitației a fost public și că nu se poate vorbi despre o „dedicație”.

„Aceasta este a doua afișare a licitației, prima, la sfârșitul anului trecut, nu s-a prezentat nimeni, nici măcar Bavaria. Au republicat licitația și ne-am prezentat noi. Spre surprinderea noastră, numai noi. Noi nu suntem producători, așa că am întrebat producătorul dacă poate livra aceste autoturisme, vorbim totuși de 600 de bucăți. Atunci ni s-a spus că din cauza lipsei cipurilor de pe piață nu e sigur că se pot livra în termenii din licitație, așa că nu am depus nicio ofertă. Acum am procedat la fel și am primit asigurări că piața s-a stabilizat și că pot fi livrate autoturismele. Nu știm care au fost considerentele pentru care s-a creat un astfel de caiet de sarcini, am văzut acolo să s-a menționat cutia de viteze. Această cutie de viteze este și la Audi, se află și pe niște modele de Alfa Romeo, deci nu e o problemă”, spune conducerea companiei.

Michael Schmidt este prietenul președintelui Klaus Iohannis, care a recunoscut că omul de afaceri l-a ajutat de-a lungul timpului.

„Am o relație apropiată cu Schmidt. Am puțini prieteni. E un om de foarte bună calitate. E foarte adevărat că firma lui a pus la dispoziția Sibiului un BMW pe care să-l folosim așa cum dorim noi. A fost un lucru mult speculat. Acum nu mai există nicio mașină BMW în comodat la primărie”, spunea Iohannis în 2014 pentru presă.

În timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2014, Klaus Iohannis recunoștea că a închiriat un apartament de 60 mp în Bulevardul Primăverii de la Michael Schmidt, pe care avea să îl folosească pe perioada campaniei.

Deși pare că a fost favorizată să câștige licitația, BMW n-a vrut să deschidă o fabrică în România, alegând în schimb Ungaria. Noua unitate își va deschide porțile la Debrecen, chiar la graniță cu țara noastră, iar compania va investi mai mult de un miliard de euro în șantier, potrivit electrive.com.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`