O polițistă de la Penitenciarul București „Rahova” a fost depistată, în noaptea de duminică spre luni, conducând sub influența drogurilor, în zona Piața Constituției, din Capitală. Femeia consumase amfetamină și a vrut să oprească la semnalul polițiștilor.
Aceasta a avut un comportament agresiv, distrugând mai multe garduri metalice, instalate de autorități, în Piața Constituției. Oamenii legii au urmărit-o pe Splaiul Independenței.
În urma incidentului, Administrația Națională a Penitenciarelor a reacționat. Instituția nu este deloc de acord cu un astfel de comportament, iar reprezentanții acesteia au declarat că un astfel de comportament se află în opoziție cu ceea ce presupune conduita de polițist.
„Într-o instituție bazată pe ordine, disciplină și respectarea legii, conduita profesională și personală sunt inseparabile. Calitatea de polițist de penitenciare implică un standard ridicat de responsabilitate, integritate și demnitate, atât în timpul serviciului, cât și în viața privată. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) va aplica toate măsurile legale și disciplinare necesare în acest caz și acționează ferm pentru prevenirea și descurajarea unor astfel de comportamente în rândul polițiștilor de penitenciare”, arată, miercuri, ANP, conform Observator News.
Femeia a fost internată la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, din București.