Peste 50 de persoane care aveau asupra lor substanțe interzise au fost reținute de poliție, în a patra zi a festivalului Electric Castle, care a avut loc în localitatea Bonțida, județul Cluj. Intervenția a avut loc în diferite zone ale festivalului, inclusiv în parcări, restaurante, baruri și campingul din zona apropiată evenimentului.
Pe parcursul festivalului Electric Castle, echipajele medicale au intervenit la peste 400 de cazuri. Printre situațiile cu care s-au confruntat se numără traumatisme diverse, lipotimii, stări febrile, cefalee și hipertensiune arterială. În total, au fost înregistrate 68 de cazuri de traumatisme și alte 392 de cazuri cu diverse afecțiuni medicale. Din nefericire, șapte persoane au necesitat investigații suplimentare și au fost transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pe lângă reținerea persoanelor cu substanțe interzise, forțele de ordine au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale în a patra zi a festivalului Electric Castle. Dintre acestea, 20 au fost amenzi, în valoare totală de 16.483 lei, iar 14 au constat în avertismente scrise.
Motivele aplicării sancțiunilor au variat de la nerespectarea regulilor de circulație rutieră, încălcarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice, utilizarea corespunzătoare a aparatelor de marcat electronice fiscale, nerespectarea măsurilor de securitate a obiectivelor și protecția persoanelor, încălcarea regulilor pieței agricole și lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto.