Polițiștii de frontieră Arad au depistat 8 afgani în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera cu Ungaria. Aceștia încercau să ajungă într-o țară din vestul Europei

Polițiștii de frontieră Arad au depistat 8 afgani în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera cu Ungaria. Aceștia încercau să ajungă într-o țară din vestul Europei
Foto: husipesurse.ro

Opt persoane de origine afgană au fost au fost depistate de către Poliția de Frontieră, la Curtici. Oamenii au fost găsiți într-un tren internațional care se îndrepta spre capitala Ungariei, Budapesta.

”Polițiștii de Frontieră de la PTF Curtici (feroviar) au depistat, în timp ce efectuau controlul documentelor de călătorie pasagerilor unui tren ‘Inter City’ care circula pe relația București—Budapesta, opt cetățeni afgani care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, cu intenția de a ajunge în Spațiul Schengen, aceștia neavând asupra lor documente de identitate”, a spus comisarul șef Daniel Iancu, purtător de cuvânt al Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că persoanele sunt cetățeni afgani, grupul fiind format din 4 adulți și 4 minori, cu vârste cuprinse între 2 și 32 de ani. Ei le-au spus autorităților că intenționau să treacă ilegal granița pentru a ajunge într-o țară din vestul Europei, potrivit Agerpres.

”Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză și cercetării acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a mai spus purtătorul de cuvât Daniel Iancu.