Un prahovean a intrat în vizorul adevăraților polițiști pentru infracțiunea de înșelăciune după ce s-a recomandat drept „comisar de poliție din București” și a primit de la un alt cetățean aproape 10.000 de lei pentru angajarea fiicei acestuia într-un post din MAI.
Potrivit oamenilor legii, falsul comisar este are 56 ani şi locuieşte în comuna prahoveană Fulga
„La data de 23 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraşului Urlați au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Fulga, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 56 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de înșelăciune”, potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, citat de Observatorulph.ro.
Procurorii au reținut că, în perioada august-septembrie 2021, bărbatul ar fi pretins că este funcţionar public în Ministerul de Interne iar în această calitate ar fi solicitat şi obţinut de la un cetățean aproximativ 9.700 de lei, sub pretextul achitării taxelor necesare angajării fiicei sale într-o funcţie publică.
Poliţiştii au făcut o descindere la locuinţa suspectului unde au găsit uniforme cu însemnele Poliţiei Române, o legitimaţie falsificată cu fotografia acestuia precum şi însemnele unei asociaţii a foştilor ofiţeri.
Cercetările continuă iar prahoveanul a fost dus la audieri.