Prefectul județului Iași, Marian Grigoraș, vine cu explicații în urma decizie autorităților de a permite participarea la ceremoniile religioase doar a locuitorilor din orașul în care acestea au loc, decizie care a dus, practic, la anularea pelerinajului organizat de sărbătoarea Sfintei Parascheva. Într-o postare pe Facebook, prefectul precizează că, potrivit datelor DSP Iași, rata incidenței cazurilor de coronavirus a ajuns la 2,64 la mia de locuitori, cu tot cu cazurile din focare, iar, potrivit legii, la o rată de 3 la mie ”se ia în discuție imediat dacă este nevoie carantinarea localității”. Potrivit datelor anunțate, vineri, la ora 13.00, de Grupul de Comunicare Strategică, județul Iași are un coeficient de 1,80 al infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, numărându-se, astfel, alături de București și alte șase județe, printre zonele în care rata incidenței a depășit pargul de 1,5 la mie.
În postarea sa, pefectul de Iași subliniază că decizia luată de autorități în privința pelerinajelor au ca scop evitarea apariției unor aglomerări mari de oameni ”pentru că acestea sunt căi aproape sigure de răspândire a virusului”.
”Astăzi dimineață m-a sunat un amic din copilărie și m-a dojenit că nu poate ajunge la sărbătoarea Sfintei Parascheva. Mi-a povestit că împreună cu 20 de prieteni și vecini din Vrancea au programat din timp un microbuz de 14 locuri care să îi aducă în Iași și apoi să îi ducă acasă după ce ar fi participat la sărbătoarea religioasă de la Iași. Însă, după măsurile luate de autorități, tot planul amicului meu și a grupului său s-a năruit, iar eu, în calitate de prefect, merit să fiu certat.
Dojana amicului meu conține exact situația periculoasă pe care autoritățile centrale și locale, la sfaturile repetate ale epidemiologilor, au decis să le descurajeze: 20 de persoane, microbuz de 14 locuri, drum de sute de kilometri. Înmulțesc în minte acest scenariu cu alte câteva sute, poate mii de situații asemănătoare, dacă nu chiar mai improprii. Și totul în acest context al unei creșteri alarmante de cazuri pozitive cu Covid-19.
În municipiul Iași cifrele care indică rata incidenței cumulate de infectări cu Covid-19 urcă vertiginos. DSP Iași ne transmite cifra de 2,64 la mia de locuitori astăzi, cu tot cu cazurile din focare. Legislația prevede că la o rată de 3 la mia de locuitori se ia în discuție imediat dacă este nevoie carantinarea localității. Oameni buni, suntem în pericol! Ați văzut recent imagini cu mai mulți jandarmi decât pelerini în preajma Catedralei Mitropolitane, și este neplăcut, sunt de acord! – dar cum ar fi să vedem jandarmi peste tot și străzi goale într-un oraș carantinat și reîntors în perioada stării de urgență. Nu a trecut deloc acel moment în care să ne permitem să nu punem răul în față!
Au fost reintroduse restricții de pe 6 octombrie – restaurantele și cafenelele nu mai pot deservi clienți în spații închise, spectacolele și evenimentele culturale au fost sistate. Alte orașe ne-au urmat. Riscul agravării situației în care suntem ne pândește din toate direcțiile. Prioritatea zero este de a găsi mereu și mereu căi de a încetini sau preveni răspândirea virusului. Adică de a evita aglomerațiile.
Ei bine, măsurile CNSU, CJSU, recomandările DSP și ale epidemiologilor nu se îndreaptă nici asupra sălilor de spectacole, pentru că ar avea ceva împotriva culturii, nici asupra Sărbătorii Religioase pentru a pedepsi cumva pelerinii. Aceste măsuri restrictive au un singur scop: să descurajăm aglomerările mari de oameni pentru că acestea sunt căi aproape sigure de răspândire a virusului”, a scris Marian Grigoraș pe Facebook.
Prefectul mai precizează că are încredere în capacitatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de a organiza ceremoniile religioase cu respectarea regulilor sanitare, însă pericolul ”începe în mii și mii de locuri din țară, cu mii și mii de oameni care s-ar urca în sute de autocare și microbuze și s-ar expune unui întreg domino de întâmplări în care s-ar putea infecta și apoi ar putea infecta pe alții”.
”Însă cifrele oferite de IJJ arată și efectul dorit de autorități la sfaturile experților epidemiologi: descurajarea aglomerațiilor. Dacă până pe data de 7 octombrie IJJ a estimat circa 6.000 de pelerini așezați la rând pentru a ajunge la racla cu moaștele Sf. Parascheva, pe 8 și 9 octombrie, zile în care sunt aplicate restricțiile, se poate observa efectul: mai puțin de 2.000 de pelerini, în total, la rând, toți din municipiul Iași, iar circa 500 de persoane au vrut să se așeze la rând, dar nu au avut permisiunea să o facă pentru că au domiciliul în alte localități.
Personal, dar și ca reprezentant al instituției publice pe care o conduc, am toată încrederea în capacitatea organizatorică a MMB. Pe parcursul acestei perioade în care gestionăm această criză sanitară MMB a fost un partener statornic, solid, de sprijin și de mare încredere. Știu că respectă regulile sanitare, știu că pune totul la punct cu atenție, am văzut cu ochii mei și nu sunt singurul care a observat aceste lucruri. Modul în care MMB organizează desfășurarea activităților în integralitatea lor – cu pelerinii la rând, precum și în interiorul Catedralei Mitropolitane și la raclă – toate acestea sunt dincolo de dubii un exemplu de profesionalism. Nu pun la îndoială priceperea MMB și destoinicia slujitorilor ei. Însă, ceea ce avem de prevenit nu începe nici la porțile Catedralei Mitropolitane, nici la intrarea în Iași, nici la marginea județului nostru. Ci începe în mii și mii de locuri din țară, cu mii și mii de oameni care s-ar urca în sute de autocare și microbuze și s-ar expune unui întreg domino de întâmplări în care s-ar putea infecta și apoi ar putea infecta pe alții ș.a.m.d.
Sufletește sunt alături de orice credincios care resimte aceste restricții. Privesc cu înțelegere la organizatorii descumpăniți de restricțiile care descurajează pelerinii să ajungă la Iași, răpind astfel bucuria unei sărbători atât de îndrăgite. Nu îmi este ușor, nu sunt indiferent.
Dar datoria mea este să vă îndemn să respectăm restricțiile. Haideți să nu oferim șanse suplimentare de răspândire acestui virus. Haideți să evităm orice risc! Această pandemie își arată colții acum! Haideți să îi răspundem cu rugăciuni, cu răbdare și să ne păzim, să respectăm regulile de distanță fizică și protecție sanitară! Îndemnul meu este unul care doare, dar știu că este îndemnul corect”, a mai scris prefectul de Iași pe Facebook.
Prefectul județului Iași: DSP ne transmite cifra de 2,64 la mia de locuitori astăzi, cu tot cu cazurile din focare. La o rată de 3 la mie, se ia în discuție carantinarea localității
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, vineri, 3.186 de cazuri noi de COVID-19 depistate în România, acesta fiind un record negativ înregistrat de țara noastră de la izbucnirea epidemiei decoronavirus. Numărul de decese înregistrate într-un interval de 24 de ore este de 52. Alți 613 români sunt la Terapie Intensivă. Retestarea a scos la iveală 653 persoane pozitive. Nu în ultimul rând, autoritățile au precizat că de la izbucnirea crizei sanitare au fost confirmate 148.886 de îmbolnăviri, iar 114.792 de pacienți au fost declarați vindecați.