Premierul interimar al Republicii Moldova: Piloţii elicopterului moldovean doborât în Afganistan sunt în viaţă

Premierul interimar al Republicii Moldova: Piloţii elicopterului moldovean doborât în Afganistan sunt în viaţă
Foto: b365.ro

Gheorghe Brega, premierul interimar al Republicii Moldova a declarat că piloții și navigatorul elicopterului moldovean care a fost doborât de insurgenții talibani în Afganistan sunt în viață, dar sunt ținuți ostatici, conform Mediafax.

Navigatorul și piloții elicopterului moldovean doborât de insurgenții talibani trăiesc, dar sunt prizonieri, anunță premierul moldovean.

„Am stabilit că cetăţenii moldoveni – doi piloţi şi navigatorul – sunt în viaţă, fiind sechestraţi. Persoanele care au murit erau ofiţeri ai serviciilor de securitate afgane implicaţi în lupte cu talibanii”, a declarat Brega, potrivit site-ului agenţiei TASS.

„Suntem în contact strâns cu autorităţile afgane. Depunem eforturi pentru eliberarea ostaticilor. Important este că cetăţenii moldoveni sunt în viaţă. Sunt încrezător că la final vor fi eliberaţi”, a spus premierul interimar al Republicii Moldova.

Un elicopter moldovean ce fusese închiriat de Administrația Statelor Unite a fost doborât pe 24 noiembrie în provincia afgană Faryab. În avion se aflau 21 de persoane, dintre aceștia 18 pasageri și trei membri ai echipajului. Cel puțin patru persoane și-au pierdut viața, în timp ce celelalte sunt răpite.