Premierul Ponta: Ministrul Educației a găsit, legislativ și logistic, soluția rațională pentru clasa pregătitoare

Premierul Ponta: Ministrul Educației a găsit, legislativ și logistic, soluția rațională pentru clasa pregătitoare

Premierul Victor Ponta a felicitat, miercuri, soluția pe care a găsit-o ministrul Educației, Remus Pricopie privind organizarea clasa pregătitoare în anul școlar 2013-2014.
”Vreau să-l felicit pe domnul ministru că a rezolvat problema cu educatoarele și învățătoarele, discutând rațional cu sindicatele, la fel înțeleg că s-au purtat și discuții privind clasa pregătitoare și din nou pe îndreptarea greșelilor și prostiilor adoptate în grabă. Este alegerea unui părinte dacă copilul său face clasa pregătitoare la grădiniță sau la școală, iar domnul ministru prezintă legislativ și logistic soluția rațională ca să nici nu rupem un anumit proces început, dar nici să nu forțăm să decidem noi în locul părinților, pentru un an, este o chestiune foarte importantă și delicată pentru dezvoltarea copiilor”, a explicat premierul.

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a anunțat, miercuri, în privința clasei pregătitoare, că aceasta va rămâne în învățământul obligatoriu și că, în funcție de spațiile disponibile, copiii vor învăța fie în școli, fie în grădinițe. (detalii AICI)