Premierul Dacian Cioloş urmăreşte cu atenţie cazul poliţiştilor care ar fi "deranjaţi" de IGPR pentru că au investigat moartea poliţistului Bogdan Gigină. O spune chiar purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care mai precizează că Dacian Cioloş a avut o discuţie cu ministrul de Interne după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora polițiștii de la serviciul omoruri, care au investigat în dosarul Oprea moartea poliţistului Gigină, acuză faptul că au primit trei controale după ce au finalizat ancheta, informează B1 TV.
”A citit acest raport și această declarație de presă sau informare de presă și a avut o discuție în acest sens cu ministrul de Interne pentru clarificarea situației. Ministrul susține și a justificat acest lucru că nu se poate vorbi de un abuz în exercitarea funcției, dar pot să vă spun că premierul urmărește cu atenție și îndeaproape acest caz, în așa fel încât suspiciunea aceasta să dispară”, a declarat Dan Suciu.
Acesta a mai precizat că dacă va considera necesar, premierul ar putea trimite Corpul de Control să facă verificări.
Reacţia purtătorului de cuvânt al Guvernului vine după ce poliţiştii de la serviciul omoruri, care au investigat moartea polițistului Bogdan Gigină, acuză faptul că au primit nu mai puțin de trei controale după ce au finalizat ancheta.
Unul încheiat, unul în desfășurare şi altul care a fost anulat deoarece se suprapunea cu celelalte. Inspectoratul General al Poliției Române ar fi dispus primul control din ordinul inspectorului general, Bogdan Despescu.
Polițiștii trimiși în control i-ar fi întrebat pe anchetatorii din cadrul serviciului omoruri de ce au efectuat verificări la evidența populaţiei în cazul Bogdan Gigină, din moment ce acesta era mort. Acest tip de întrebări au fost calificate cel puțin ciudate de polițiști, având în vedere că verificările la evidenţa populaţiei în astfel de cazuri ar fi impuse de procedurile legale.