Premiu de 420.000 euro la Loto 6/49 câștigat în decembrie 2013, nerevendicat până în prezent

Premiu de 420.000 euro la Loto 6/49 câștigat în decembrie 2013, nerevendicat până în prezent

Un câștigător din Galați care a câștigat suma de 420.000 de euro la o extragere Loto 6/49 din decembrie 2013 nu și-a revendicat premiul până în prezent, scrie Mediafax.

Acesta mai are la dispoziție trei zile pentru a face dovada câștigului, altfel, suma se va întoarce în bugetul Loteriei Române.

Biletul câștigător a fost achiziționat într-o agenție din cartierul Țiglina 1 din Galați, iar angajata Loto crede că este posibil ca biletul să fi fost distrus la spălat.

„Îmi pare foarte rău că nu şi-a ridicat banii. Era prima oară când agenţia noastră a dat un bilet câştigător la categoria I la 6/49. Mai are câteva zile, sper că îşi va lua banii. Eu cred că ori nu ştie că a câştigat, dacă e plecat din ţară, ori nu mai are biletul din cine ştie ce motive. Nici nu vreau să mă gândesc că este adevărat că l-a pierdut sau e deteriorat, cum se vorbeşte prin oraş. Ar fi un mare ghinion”, a declarat Mariana Crăciun.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`