Potrivit informațiilor oferite în cadrul emisiunii Acces Direct, pe surse juridice s-a aflat că preotul Visarion Alexa le-a declarat procurorilor că lucrurile nu sunt așa cum se știau. Acesta susține că femeia care a depus plângere împotriva lui pentru prima dată ar fi fost pusă de cineva pentru a-i știrbi reputația.
Preotului Visarion Alexa a fost acuzat de agresiune sexuală de o femeie de 37 de ani. Părintele și-a schimbat declarația împreună cu avocatul și le-a spus procurorilor că aceasta ar fi plănuit totul de la bun început, din dorința de a-i păta lui imaginea. Ce le-a mai spus autorităților, potrivit spynews.ro.
După ce a fost acuzat de mai multe femei, preotul Visarion Alexa le-a mărturisit procurorilor că femeia care a mers și a depus plângere împotriva lui ar fi plănuit totul încă de când a mers la biserică, cu scopul de a-i păta imaginea. Părintele și-a schimbat astăzi declarația.
Una dintre femeile care a fost abuzată sexual de părintele Visarion Alexa, cel care acum este anchetat pentru faptele sale, aflându-se sub control judiciar, face noi declarații halucinante despre mesajele primite și întâlnirile avute în trecut cu preotul.
Aceasta a declarat că a fost sunată pe videocall de Alexa, care se afla în duș, notează Antena 3.
În ultimul timp mai multe enoriașe au făcut plângere pe numele lui Visarion Alexa, cel care a avut un comportament neadecvat față de acestea atât în cadrul bisericii, cât și în afara lăcașului de cult.