Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat marți că în cadrul instituției nu s-a schimbat nimic, având în vedere că judecătorul Toni Greblă refuză să își dea demisia, acesta fiind acuzat de trafic de influență și constituire de grup infracțional.
Zegrean a declarat că nu a schimbat cu nimic faptul că procurorii DNA au cerut încuviințarea arestării, având în vedere că Toni Greblă nu a fost trimis în judecată, caz în care acesta ar fi suspendat din funcția de judecător.
„În cadrul CCR nu s-a schimbat nimic, pentru că legea e aceeași de săptămâna trecută și de acum 23 de ani. Faptul că s-a cerut încuviințarea arestării nu schimbă situația pentru că numai în cazul în care va fi trimis în judecată, va fi suspendat din funcția de judecător”, a explicat președintele Curții.
Întrebat dacă Greblă și-ar păstra mandatul de judecător chiar dacă ar fi arestat, Augustin Zegrean a declarat:
„Nu avem noi ce să facem, soluția e la dumnealui dacă își dă demisia sau nu. Dumnealui e uimit și spune că nu a făcut ce se spune acolo. Nu m-a anunțat de o astfel de intenție”, a explicat Zegrean.
„Nici nu s-a dat încuviințarea, asta nu înseamnă că o să îl și aresteze dacă se dă încuviințarea. Când se împlinesc șase luni de inactivitate, atunci pică ghilotina (..) Dacă aș ști ce a făcut, dacă aș fi eu în situația lui, v-aș spune, dar nu sunt”, a continuat președintele Curții.
Totodată, acesta a mai precizat, cu privire la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, că au discutat despre limitele atribuțiilor fiecăruia, dar și despre multe altele.
În încheiere, Zegrean le-a spus jurnaliștilor că mâine, la ora 12, este ședința CCR, adăugând că „speră că nu îl arestează pe el”.