Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a plecat joi din România, împreună cu soţia sa, pentru a se interna la spitalul Stanford din California, relatează Agerpres.
Nicuşor Constantinescu este urmărit penal de procurorii DNA.
Potrivit unor surse aproapiate acestuia, Constantinescu a fost reprogramat pentru a se putea trata la renumitul spital.
„În cazul în care tratamentele medicale nu vor fi finalizate până pe 30 ianuarie, în condiţiile în care starea sa de sănătate este gravă şi necesită tratament de urgenţă, avocatul va solicita o prelungire a perioadei în care Nicuşor Constantinescu are ridicată interdicţia de a părăsi ţara”, susţin sursele respective.
Magistraţii Judecătoriei Constanţa au respins cererea lui Nicuşor Constantinescu de ridicare a interdicţiei de a părăsi ţara timp de 30 de zile, pe data de 17 ianuarie, decizia fiind definitivă.
Preşedintele CJ Constanţa poate însă părăsi ţara până pe 30 ianuarie, procurorii DNA înlăturând restricţia pentru o perioadă de 15 zile, la solicitarea acestuia, deoarece intenţiona să plece în SUA pentru a-şi putea trata afecţiunile medicale pe care le are.
Nicuşor Constantinescu este urmărit penal pentru că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de peste 5 milioane de euro.