Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, confirma pe 11 noiembrie 2010, într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului Ion Cristoiu, pentru postul B1 TV, că Omar Hayssam va sta după gratii câţiva ani în Siria. Tot atunci, presedintele sirian infirmase zvonurile apărute în România, potrivit cărora Hayssam ar fi fost liber.
Mai mult, Bashar Al-Assad afirma atunci că semnarea acordului de transfer al persoanelor condamnate între ţara sa şi România nu presupunea neapărat că Omar Hayssam va fi extrădat în viitorul apropiat.
„Este un acord care împiedică persoanele aflate în această situaţie să aibă împresia că fugind în altă ţară , scapă de consecinţele faptelor sale. Pe de altă parte, oferă o oarecare constistenţă relaţiei dintre cele două ţări. De aceea cred că este un acrod foarte important”, a declarat președintele Siriei.
Întrebat dacă Omar Hayssam va reveni în România, Bashar Al-Assad a răspuns: „În prezent, acestă persoană are o condamnare de câţiva ani. Deci, deocamdată se află sub incidenţa legii siriene”.
Bashar al-Assad nu a vrut să dezvăluie motivele pentru care Hayssam a fost arestat în ţara natală și a infirmat zvonurile apărute în presa de la acea vreme, cum că ar fi liber.
„Da, el e condamnat. Problema e că opinia publică are impresia că acestă persoană este liberă în Siria. Nu, dacă ar fi fost liber, lucrurile ar fi stat altfel”, a mai spus președintele Sirie.
Şeful statutui sirian preciza că discuţiile cu autorităţile române se vor purta doar după ce Hayssam îşi va executa pedeapsa în Siria.
„A fost condamnat acum doi ani, parcă, şi după ce va executa pedeapsa în Siria vom relua discuţia cu autorităţile române, deoarece în cazul persoanelor cu dublă cetăţenie discuţiile sunt mult mai ample. Când va ispăși, va fi liber”, a mai precizat președintele Siriei.