Președinții din nouă țări se reunesc, vineri, la Palatul Cotroceni

Președinții din nouă țări se reunesc, vineri, la Palatul Cotroceni
Foto: Hepta/DPA Images / Maurizio Gambarini.

Şefii de state din Formatul Bucureşti 9, precum Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria se reunesc vineri, 10 iunie, la Palatul Cotroceni, într-un summit găzduit de preşedintele Klaus Iohannis şi de omologul polonez, Andrzej Duda, informează Agerpres.

Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti în noiembrie 2015.

Secretarul general NATO, prezent online

Potrivit sursei citate, la reuniune va participa online şi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Iniţial, acesta îşi anunţase prezenţa fizică la Bucureşti, însă, în cursul zilei de joi, agenţia de presă Reuters, citând un oficial al NATO, a relatat că Jens Stoltenberg a fost diagnosticat cu zona zoster şi că va participa doar de la distanţă la evenimentele la care era invitat în Germania şi România.

În deschiderea sesiunii plenare a summitului, care va începe la ora 15, vor avea intervenţii preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda.

La ora 17,15 sunt programate declaraţii de presă comune ale preşedinţilor României şi Poloniei.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea la vârf a statelor din Formatul Bucureşti 9 are o importanţă deosebită, în special în actualul context de securitate generat de agresiunea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei şi a provocărilor comune şi multidimensionale cu care se confruntă statele de pe Flancul Estic, precum şi întreaga regiune euroatlantică.

Agenda reuniunii vizează pregătirea celor mai importante decizii ale Summitului NATO, care va fi organizat la Madrid, în perioada 28 – 30 iunie, şi va aborda prioritar consecinţele generate de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei şi răspunsul Alianţei la acestea.

Noul Concept Strategic

Preşedintele Klaus Iohannis va pune accentul, în acest context, pe necesitatea consolidării posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, într-o manieră echilibrată şi unitară, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precizează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului român va evidenţia că cel mai important rezultat al Summitului de la Madrid este reprezentat de noul Concept Strategic, care va defini liniile directoare ale NATO cel puţin pentru următorul deceniu, un document care trebuie să fie ambiţios şi ancorat în realitatea din prezent, care este marcată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

În acest context, România vizează adoptarea unui Concept Strategic care să acorde prioritate apărării colective, să definească Rusia ca ameninţare la adresa NATO şi să consolideze Alianţa pe toate palierele, pentru a face faţă tuturor provocărilor prezente şi viitoare, se arată într-un comunicat de presă.

Conflictul ruso-ucrainean, abordat de șefii statelor

Continuarea sprijinului pentru creşterea rezilienţei Ucrainei şi a partenerilor din Vecinătatea Estică în faţa ameninţărilor şi provocărilor cu care se confruntă aceştia, precum şi politica NATO a „uşilor deschise”, inclusiv în ceea ce priveşte procesul de aderare a Finlandei şi Suediei, vor fi, de asemenea, abordate în cadrul discuţiilor la nivel înalt, menţionează Administraţia Prezidenţială.

*Formatul Bucureşti 9 este o iniţiativă lansată de preşedintele Klaus Iohannis şi de preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. B9 este o platformă deosebit de utilă de coordonare şi consultare eficientă a aliaţilor de pe Flancul Estic, precum şi la nivel transatlantic, relatează Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe