Centrul european de competențe în materie de securitate cibernetică este prima agenție a Uniunii Europene cu sediul în România și se va deschide, marți, la București, conform Știri pe surse.
Centrul ”reuneşte resurse şi experţi de nivel înalt din întreaga UE pentru a dezvolta soluţii inovatoare la ameninţările cibernetice şi pentru a ne spori rezilienţa la atacuri”, a afirmat Thierry Breton, comisarul pentru Piaţa Internă.
Sediul urmează să fie inaugurat, marți, în campusul Universității Politehnice din București, iar la deschidere vor participa Nicolae Ciucă și reprezentanţi ai Comisiei Europene.
Centrul are ca scop sprijinirea inovării și politica industrială în domeniul securității cibernetice, dar și dezvoltarea și coordonarea proiectelor UE legate de securitatea cibernetică.
Conform Comisiei Europene, Centrul european de competenţe în materie de securitate cibernetică va gestiona fondurile UE pentru actualul buget pe termen lung al UE, mai ales în privința programelor de lucru legate de securitate cibernetică și gestionarea proiectelor cibernetice.
Mai mult, va gestiona și proiecte pentru securitate și va colaborare cu mai multe centre naționale de coordonare pentru a crea un ecosistem pentru inovare și competitivitate privind securitatea cibernetică în UE.
”Securitatea cibernetică este o prioritate esenţială, iar protejarea suveranităţii noastre digitale necesită eforturi comune. Centrul european de competenţe în materie de securitate cibernetică reuneşte resurse şi experţi de nivel înalt din întreaga UE pentru a dezvolta soluţii inovatoare la ameninţările cibernetice şi pentru a ne spori rezilienţa la atacuri. Lucrând împreună, putem construi o lume digitală mai sigură şi mai securizată pentru toţi europenii”, a afirmat Thierry Breton, comisarul pentru Piaţa Internă.
În 10 decembrie 2020, statele membre au votat la Bruxelles ca România să găzduiască sediul Centrului european de competenţe industriale, tehnologice şi de cercetare în domeniul securităţii cibernetice.
În cursa legată de găzduirea Centrului, România a concurat cu Belgia, Lituania, Germania, Luxemburg, Polonia și Spania.