Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, arestat pentru 30 de zile de Tribunalul Cluj

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, arestat pentru 30 de zile de Tribunalul Cluj
Foto: renasterea.ro

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost arestat pentru 30 de zile, în urma sentinței care a fost dată miercuri de Tribunalul Cluj, potrivit Agerpres.

Cătălin Cherecheș, în calitate de primar, i-a propus unei persoane, denunțător în cauză, să ocupe o funcție de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), propunere cu care aceasta a fost de acord.

„În continuare, inculpatul Cherecheș i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât și pentru continuarea în bune condiții a activității clubului, cu condiția ca o parte din banii primiți de club să-i fie remiși edilului. Astfel, în baza înțelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, Cherecheș a pretins și a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar”, au declarat procurorii.

Pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Marea susținerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, Cherecheș a pretins denunțătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială, a precizat DNA.

„În 14 aprilie 2016, pentru o altă tranșă de bani, în același cuantum, edilul i-a solicitat denunțătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului. În legătură cu remiterea sumei de bani pretinse, la 22 aprilie 2016, Cherecheș i-a transmis denunțătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 și 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat. În același context, la 26 aprilie 2016, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului Cherecheș fiind găsită suma de 30.000 lei”, au mai spus anchetatorii.