Primarul municipiului Sfântul Gheorghe, Antal Arpad, anunță că orașul se îndreaptă spre carantină

Primarul municipiului Sfântul Gheorghe, Antal Arpad, anunță că orașul se îndreaptă spre carantină
Sursa foto: Pixabay

Primarul municipiului Sfântul Gheorghe, Antal Arpad, a anunțat joi că orașul se îndreaptă spre cifra de carantinare, după ce rata de infecție a depășit 5 la mia de locuitori.

„Ceea ce este clar e că în acest moment municipiul Sfântu Gheorghe este între 5 şi 6 la mie, deci suntem într-o zonă foarte roşie, dacă se poate spune aşa. Deci, dacă nu avem grijă, ne îndreptăm înspre cifra de carantinare a oraşului şi nu spre cifra de a scădea sub 3 la mie şi de a se reîntoarce copiii la şcoală. (…) Din informaţiile care ajung la mine, practic, rata de transmitere a bolii a crescut probabil şi datorită faptului că temperaturile au început să scadă, iar virusul se mişcă mai liber în frig, trăieşte mai mult în frig decât la temperaturi mai ridicate”, a declarat primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă on-line, potrivit Agerpres.

Acesta a mai menţionat că, în condiţiile în care numărul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 va continua să crească, ar putea intra în vigoare noi restricţii pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

„În cazul în care trendul rămâne crescător, din nefericire, mă aştept la decizii mai dure. Vedem ce se întâmplă în toată Europa, practic doar Europa de Est încă nu a luat măsuri mult mai stricte. Noi ştim că suntem şi în perioada alegerilor, dar tot ce evităm să luăm decizii înainte de alegeri, va trebui după alegeri să se ia decizii duble ca să se compenseze deciziile care nu se iau înainte de alegeri”, a mai adăugat acesta.

Antal Arpad a afirmat că sunt persoane care „bagatelizează” pericolul epidemiei, în condiţiile în care fiecare cetăţean ar trebui să se protejeze pentru a ajuta sistemul sanitar să nu intre în colaps din cauza numărului pare de pacienţi.

„Situaţia în care suntem este gravă şi observ că foarte mulţi încearcă să bagatelizeze această situaţie în loc să o ia în serios. Până la urmă totul ţine de capacitatea sistemului sanitar românesc să răspundă la aceste provocări şi aşa cum niciun domeniu din România nu stă foarte bine, eu cred că sănătatea şi tot ce înseamnă sistemul de sănătate este la fel, adică nu putem vorbi despre un sistem hiperperformant care răspunde foarte repede la schimbări, care ia decizii foarte rapid, elaborează proceduri foarte rapide, este un sistem imens, iar cu cât un sistem este mai mare, cu atât se mişcă mai încet, adică nu poate să reacţioneze şi să ia decizii foarte repede atunci când sunt situaţii noi. Şi vedem foarte clar, în câteva săptămâni, practic, s-a dublat numărul de persoane care sunt la ATI şi asta este cea mai mare problemă, că cei care am trecut de această boală cu simptome relativ uşoare putem să spunem că, până la urmă, suntem aici, nu am murit, suntem ok, dar atunci când ne uităm la partea goală a paharului, să spunem aşa, (…) vedem că sunt oameni care sunt în situaţia să îşi piardă viaţa în spitale. Şi, evident, că tot sistemul sanitar şi felul în care răspunde, vedem că generează foarte multe probleme şi bolnavilor care nu sunt infectaţi de COVID, dar datorită acestor reorganizări şi schimbări suferă foarte mulţi. Deci, sunt nişte probleme foarte mari şi cred că toată lumea ar trebui să fie mult mai responsabilă şi în loc să ne tot dăm cu părerea, să vedem fiecare cum poate să facă şi să ajute sistemul sanitar”, a mai spus primarul Antal Arpad.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`