Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat miercuri seară, pentru B1 TV, că există probleme în ceea ce privește trimiterea la timp a manualelor pentru clasele a VIII-a. Anisie a susținut că a demarat licitația imediat ce a ajuns la Minsterul Educației, dar aceasta a întârziat foarte mult. Au fost desemnați niște câștigători, dar aceștia au fost contestați. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.) a avut nevoie de trei luni pentru a formula un răspuns. S-a făcut apoi o nouă evaluare, dar iar au existat contestații, iar Ministerul Educației a trimis mai multe clarificări către CNSC. Ministrul Educației și-a manifestat speranța că lucrurile se vor tranșa cât mai rapid, astfel încât manualele să ajungă la elevii claselor a VIII-a până pe 14 septembrie, când începe anul școlar. Anisie a mai precizat că, în ceea ce privește alte manuale, acestea „sunt la tipar, deja se pot transmite către școli fără nicio problemă”.
Monica Anisie a explicat miercuri seară, pentru B1 TV, de ce sunt probleme cu trimiterea către școli a manualelor de clasa a opta, cu puțin timp înainte de începerea anului școlar, deși ea a avut grijă să pornească licitația imediat ce a ajuns ministru al Educației.
„Din păcate, pentru prima dată, deci pentru prima dată după mulți ani de zile… Atunci când am venit la Ministerul Educației, am dat drumul imediat la licitație, dar, din păcate, această licitație a durat foarte mult. De asta vorbeam mai devreme despre Legea achizițiilor publice și despre modul în care se lucrează. Am avut licitație, au fost niște câștigători, au fost contestații, ele au ajuns la CNSC și am primit răspuns după aproape trei luni. A trebuit să reluăm evaluarea, am refăcut evaluarea, au fost iar contestații, am transmis clarificările către CNSC. Așteptăm și sper ca rezultatul să vină cât mai repede. E timp ca până pe 14 septembrie să ajungă toate manualele. Unele loturi au fost declarate câștigătoare, sunt la tipar, deja se pot transmite către școli fără nicio problemă.
Numai pentru elevii care se află acum în clasa a opta, pentru celelalte clase sunt manuale. Deci numai pentru acești elevi din clasa a opta. Noi trimitem adrese peste adrese, prin care solicităm o procedură de urgență pentru că ne gândim la acești copii. Ei au nevoie de manuale, la fel și profesorii”, a declarat Monica Anisie, pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Ministrul Educației a mai explicat, pentru B1 TV, demersurile făcute până acum ca orele să se desfășoare în condiții sigure pentru elevi și profesori, dar și măsurile luate ca învățământul online chiar să se poată realiza.
Anisie a precizat că a fost demarată o licitație pentru achiziționarea a 250.000 de tablete și și-a manifestat speranța ca măcar parte din ele să fie livrate până la începerea noului an școlar.
„Prin OUG dată de Guvern săptămâna aceasta a fost prevăzut că se pot achiziționa 500.000 de tablete, eligibil fiind să aplice pentru proiect atât Inspectoratele școlare, cât și unitățile de învățământ – singure, nu în parteneriat cu Inspectoratul – fie autoritățile publice locale. Banii sunt din cei pe care Ministerul Fondurilor Europene îi pune la dispoziție”, a mai explicat Monica Anisie, pentru B1 TV.
De asemenea, mai e în derulare un proces de achiziționare a aproximativ 70.000 de laptopuri pentru 1.164 de licee.
„Guvernul, tot prin OUG, a alocat o sumă importantă pentru achiziție de echipamente medicale. Deci școlile trebuie să aplice, să cumpre aceste materiale și astfel să deconteze la Ministerul Fondurilor Europene banii pe care i-au cheltuit. Așa poate proceda și autoritatea publică locală”, a mai afirmat Anisie.
Declarațiile ministrului Educației pentru B1 TV pot fi citite integral AICI.