Procesul lui Vlad Pascu a ajuns la final. Curtea de Apel Constanța așteptată să pronunțe sentința definitivă

Procesul  lui Vlad Pascu a ajuns la final. Curtea de Apel Constanța așteptată să pronunțe sentința definitivă
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Curtea de Apel Constanţa ar trebui să pronunţe, joi, 21 august, sentinţa definitivă în dosarul Vlad Pascu, şoferul drogat care a accidentat mortal doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai.

Cuprins:

  • Procesul lui Vlad Pascu a ajuns la final
  • Accidentul provocat de Vlad Pascu

Procesul lui Vlad Pascu a ajuns la final

Inițial, Curtea de Apel Constanţa trebuia să pronunțe decizia în dosarul Vlad Pascu luni, 18 august. Judecătorii au decis să amâne pronunțarea pentru 21 august. La instanța de fond, Vlad Pascu a primit o condamnare de 10 ani de închisoare.

Tânărul a fost trimis în judecată în octombrie 2023, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

După mai bine de un an de procese și controverse, pe 31 ianuarie 2025, Judecătoria Mangalia l-a găsit vinovat pe Vlad Pascu și a pronunțat condamnarea pe fond. Vlad Pascu a atacat decizia judecătoriei în apel, iar avocaţii lui au solicitat o reducere a pedepsei de 10 ani.

De asemenea, instanţa a dispus ca Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) să plătească 700.000 euro familiei tânărului mort în accidentul rutier, 640.000 euro familiei tinerei decedate în accident. Alte sume, 100.000 euro, 50.000 euro, respectiv 250.000 euro, au fost dispusse pentru cei trei tineri răniţi în accident.

Accidentul provocat de Vlad Pascu

În urmă cu doi ani, în dimineaţa zilei de 19 august 2023, Vlad Pascu a provocat un accident de circulație la intrarea în localitatea 2 Mai. Aflat sub influența drogurilor la volan, el a lovit un grup de pietoni care se deplasau spre localitate.

În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise.