Procurorul George Mărgărit, acuzat că ar fi jucat la poker banii de flagrant, va fi cercetat în stare de libertate

Procurorul George Mărgărit, acuzat că ar fi jucat la poker banii de flagrant, va fi cercetat în stare de libertate
Foto: ziuanews.ro

Procurorul George Mărgărit, acuzat că ar fi jucat la poker 100.000 de euro (bani care fie erau destinaţi unui flagrant, fie erau bani ridicaţi în timpul unor percheziţii), va fi cercetat în libertate după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, propunerea procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Acesta este acuzat de abuz în serviciu contra uin, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

George Mărgărit este acuzat că în calitate de procuror în cadrul DIICOT Buzău, învestiit cu soluţionarea a două dosare penale „nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu şi a cauzat o vătămare a intereselor legale ale mai multor persoane, obţinând un avantaj patrimonial, reprezentând sume de bani şi contravaloarea unor bijuterii în cuantum de 406.753 lei, 6.530 euro, 121 USD şi 30 lire sterline”, informează Direcţia Naţională Anticorupţie.

Procurorii anticorupţie spun că Mărgărit nu a dispus punerea sechestrului asupra unor sume de bani şi bijuterii ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile persoanelor cercetate în cele două dosare penale. De asemenea, procurorul nu a consemnat pe numele acestora sumele de bani ridicate la percheziţii, bani pe care procurorul i-a cheltuit ulterior.

Procurorii cer arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui George Mărgărit, Curtea de Apel Bucureşti urmând să decidă dacă acesta va fi încarcerat.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat, joi, reţinerea şi arestarea lui George Mărgărit, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Citeste mai mult: adev.ro/mw9cb4
Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`