Profesor din Dâmbovița, reținut după ce ar fi sărutat pe gât o elevă de 13 ani, în timpul orelor

Profesor din Dâmbovița, reținut după ce ar fi sărutat pe gât o elevă de 13 ani, în timpul orelor
Sursa Foto: Hepta.ro

Un profesor din Dragomirești, Dâmbovița, a fost reținut după ce ar fi agresat sexual o elevă de 13 ani în timpul orelor. Iar în municipiul Buzău un bărbat a fost reținut după ce ar fi abordat şi luat de mână, pe stradă, o elevă în vârstă de 12 ani care se îndrepta spre școală. Polițiștii continuă cercetările în ambele cazuri, sub coordonarea procurorilor.

Cum a ajuns profesorul din Dâmbovița în atenția polițiștilor

Profesorul anchetat predă la Școala gimnazială din Dragomirești. El a fost reținut joi.

„Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 23 septembrie, bărbatul, în calitate de cadru didactic într-o școală gimnazială din comuna Dragomirești, în timpul unei ore de curs ar fi agresat sexual o minoră de 13 ani, elevă a acestuia, prin aceea că ar fi tras-o de mână și ar fi sărutat-o pe gât, împotriva voinței sale”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița.

Vineri, profesorul va fi prezentat magistraților în vederea dispunerii măsurilor legale.

Prin ce sperietură a trecut o elevă în drum spre școală

Iar în municipiul Buzău, o elevă a Școlii nr. 11 a fost agresată joi, în drum spre ore. Un individ necunoscut a abordat-o pe stradă și a prins-o de mână. Fata s-a smucit din mâna bărbatului, a strigat şi a fugit spre şcoală. Printre martori era şi un poliţist aflat în timpul liber. La fața locului au ajuns rapid și alți polițiști aflați în timpul serviciului, care au reușit să-l identifice pe bărbat în zonă.

„Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 52 de ani din localitatea Unguriu, la acest moment bărbatul este în custodia poliţiştilor care continuă activităţile şi demersurile procedurale, sub coordonarea Parchetului, pentru clarificarea situaţiei, pentru încadrarea juridică a faptei, şi luarea măsurilor legale ce se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, Ane-Mari Vrapciu.

Potrivit surselor Agerpres, când a fost dus la Poliție, bărbatul nu a fost cooperant și n-a vrut să vorbească.

Cercetările continuă în ambele cazuri, bărbații urmând a fi aduși în fața instanței.

Ce acuzații i se aduc unui preot, profesor de religie, din Constanța

Recent, un preot din Constanța, profesor de religie, a fost reținut pentru corupere de minori, după ce ar fi trimis fotografii indecente către doi elevi de 16, respectiv 17 ani. Cei doi au vorbit cu părinții lor, care au alertat autoritățile.

Preotul a fost oprit de la slujire până la finalizarea anchetei.

De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța a anunțat că a deschis o anchetă disciplinară.

Bogdan Ioan Brutaru e preot la Biserica „Buna Vestire” din Năvodari, are un doctorat în Teologie și în trecut a predat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Dionisie Exiguul”.

Foștii elevi ai lui Brutaru au comentat în online situația: „Ăsta a fost proful de religie când eram eu la liceu. Din prima de când l-am văzut am știut că nu e ceva ok cu el, dar acum că l-am prins tot nu îmi vine să cred!; Fostul meu profesor, toată clasa râdea de el, se vedea că e pe invers; Mereu îl simțeam că se uită cu bucurii la noi, dar nu îl puteam dovedi; Și mie mi-a fost profesor la seminarul teologic. Vorbeam cam vulgar cu băieții, dar și cu fetele, dar credeam că doar vorbea la mișto, dar se pare că nu era caterincă”.