Profesorii se opun modificării calendarului examenului de BAC 2025. Scrisoare deschisă adresată ministrului Educației: „Examenul ar fi un fiasco”

Profesorii se opun modificării calendarului examenului de BAC 2025. Scrisoare deschisă adresată ministrului Educației: „Examenul ar fi un fiasco”
Ligia Deca (PNL), ministrul Educației. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Organizarea examenului de Bacalaureat 2025 în timpul anului școlar este criticată dur de 37 de profesori de la Colegiul Național „Sfântul Sava”, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Educației, Ligia Deca, publicată de contributors.ro.

Pentru prima dată în istoria recentă a învățământului din România, un examen național ar urma să fie susținut în timpul anului școlar, fapt care “constituie o anomalie care va crea disfuncționalități în desfășurarea procesului educațional”, susțin profesorii.

Potrivit acestora, măsura generează incertitudini atât în rândul profesorilor, cât și în acela al elevilor.

Profesorii susțin că organizarea programelor naționale „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” în timpul organizării examenului de bacalaureat intră în contradicție cu ordinul de ministru privind structura anului şcolar 2024-2025, care stabilește că „programul național „Școala Altfel” și  Programul „Săptămâna Verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025”.

“La această contradicție se adaugă cel puțin două neajunsuri: 1) Privarea elevilor din clasele terminale de participarea la activitățile specifice acestor programe; 2) Imposibilitatea cadrelor didactice de a participa atât la organizarea examenului național de bacalaureat (având în vedere activitatea complexă a comisiilor din centrele de examen, precum şi cele din comisiile zonale de evaluare, luând în considerare asistenţa, scanarea lucrărilor, apoi evaluarea acestora etc.), cât şi la activitățile specifice care se derulează în cadrul celor două programe naţionale, „Școala altfel” și „Săptămâna verde”.

Profesorii avertizează că există riscul ca examenul național de bacalaureat să se transforme într-un fiasco. Aceasta atât din perspectiva lipsei resursei umane, cât și din aceea a riscului apariției unor erori în procesul de evaluare.

Scrisoarea deschisă adresată de profesori ministrului Educației

Odată cu publicarea O.M.E. nr. 6.481/30.08.2024 în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 898/5.IX.2024, decizia dumneavoastră de a stabili calendarul examenului național de bacalaureat, la probele scrise, în intervalul 10 iunie – 16 iunie 2025, a devenit oficială.

Vom expune în continuare motivele care ne-au determinat să redactăm această scrisoare deschisă.

Primul dintre acestea ține de însăși structura anului școlar, aprobată prin ordinul de ministru nr. 3.694/01.02 2024, care stabilește faptul că, pentru elevi, anul școlar începe pe data de 9 septembrie 2024 și se finalizează pe data de 20 iunie 2025 (cu excepția elevilor aflați în clase terminale). În condițiile în care majoritatea elevilor se va afla în sălile de clasă până la data de 20 iunie, considerăm irelevant argumentul conform căruia schimbările climatice din România au constituit cauza principală a acestei decizii.

Pentru prima dată în istoria recentă a învățământului din România, un examen național ar urma să fie susținut în timpul anului școlar. Considerăm că acest fapt constituie o anomalie care va crea disfuncționalități în desfășurarea procesului educațional. Cadrele didactice vor fi puse în situația – imposibilă din punctul nostru de vedere – de a gestiona cea mai încărcată perioadă din timpul anului școlar (finalizarea acestuia) și de a participa, în același timp, la organizarea examenului național de bacalaureat.

În același timp, considerăm că informațiile apărute în spațiul public, prezentate drept posibile soluții la acest context fără precedent generează incertitudini atât în rândul profesorilor, cât și în acela al elevilor. Idei precum aceea referitoare la organizarea programelor naționale „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” în timpul organizării examenului de bacalaureat intră în contradicție cu ordinul de ministru privind structura anului şcolar 2024-2025, care stabilește că „programul național „Școala Altfel” și  Programul „Săptămâna Verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025”. La această contradicție se adaugă cel puțin două neajunsuri: 1) Privarea elevilor din clasele terminale de participarea la activitățile specifice acestor programe; 2) Imposibilitatea cadrelor didactice de a participa atât la organizarea examenului național de bacalaureat (având în vedere activitatea complexă a comisiilor din centrele de examen, precum şi cele din comisiile zonale de evaluare, luând în considerare asistenţa, scanarea lucrărilor, apoi evaluarea acestora etc.), cât şi la activitățile specifice care se derulează în cadrul celor două programe naţionale, „Școala altfel” și „Săptămâna verde”.

„Umblatul la programa de evaluare”, în condițiile în care vor fi semnalate probleme de către cadrele didactice nu reprezintă o modalitate de rezolvare a problemei, ci o abordare post-factum care nu face altceva decât să genereze lipsă de predictibilitate. Din aceeași categorie fac parte și ultimele „variante de recuperare” vehiculate în spațiul public, respectiv recuperarea orelor în zilele de sâmbătă. O astfel de decizie ar deregla programul săptămânal al elevilor. Aceștia ar fi nevoiți să petreacă în școli aproximativ 36 de ore într-o săptămână, curba de efort fiindu-le afectată într-un mod nejustificat. În același timp, vă reamintim faptul că art. 137, alin. (1) din Codul Muncii stabilește că „Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica”. Aplicarea soluției amintite va face imposibilă acordarea repausului săptămânal în zilele din cursul săptămânii, așa cum reiese din alin. (2) al aceluiași articol, întrucât cadrele didactice vor desfășura activități specifice în zilele respective.

Înţelegem decizia ministerului de a face posibilă vizualizarea lucrărilor înainte de depunerea contestaţiilor, probabil în scopul diminuării numărului mare de contestaţii care s-a înregistrat în ultimul an.  Însă această decizie poate bulversa finalul de an şcolar pentru toate celelalte clase de liceu deoarece această activitate va fi una cu impact  major de timp în fiecare liceu.

Avertizarea noastră, cu bună-credinţă, se dorește a fi ante-factum, astfel încât să preîntâmpinăm disfuncţionalităţi majore, în principal în activitatea liceelor. Astfel, semnalăm încă de la începutul anului școlar faptul că un astfel de calendar nu vizează „interesul superior al elevilor” şi nici pe acela al cadrelor didactice. Dimpotrivă, există riscul ca examenul național de bacalaureat să se transforme într-un fiasco. Aceasta atât din perspectiva lipsei resursei umane, cât și din aceea a riscului apariției unor erori în procesul de evaluare cauzat de împărțirea cadrelor didactice în procese educaționale care nu au fost niciodată și nici nu pot fi desfășurate concomitent.

Faptul că se caută soluții pentru punerea în practică a unei hotărâri deja adoptate este un alt neajuns pe care îl remarcăm. Este o eroare logicăaceea de a căuta rezolvarea unei probleme după oferirea soluției.

Oricare ar fi, în cele din urmă, soluțiile adoptate, acestea nu vor fi echitabile pentru majoritatea elevilor întrucât vor afecta structura anului școlar, întrerupând fără o explicație rezonabilă un proces educațional în derulare.

Nu excludem faptul că la baza acestei decizii să se fi aflat o eroare de calcul. Nu încetăm să credem că dumneavoastră aveţi ca prioritate buna desfășurare a acestui an școlar, aşa cum avem și noi, profesorii semnatari ai acestei scrisori.

Cu aceste gânduri, v-am prezentat argumentat situaţia de facto privind constrângerile majore privind organizarea examenului de bacalaureat în perioada 10-16 iunie 2025 şi ne exprimăm speranța că veți dispune modificarea calendarului acestui examen național, fiind un fapt care se impune a fi realizat neîntârziat.

Cu stimă,

Profesorii Colegiului Naţional “Sfântul Sava”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră