UPDATE 15.25: Profesorul de sport acuzat de agresiune sexuală va fi cercetat în stare de libertate, după ce instanța a respins propunerea de arestare preventivă înaintată de procurori. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Sectorului 1. Avocatul profesorului a declarat că instanţa a decis ca profesorul să fie cercetat în libertate, acestuia fiindu-i impusă însă interdicţia de a părăsi localitatea timp de 30 de zile.
„Concluzia este de respingere a măsurii de arestare preventivă, s-a înlocuit cu obligația de a nu părăsi localitatea până pe data de 3 decembrie. Profesorul încă de prima dată a fost stupefiat de ceea ce i se întâmplă, nu a avut cunoștință de ceea ce i se întâmplă, pur și simplu a fost pus în fața faptului împlinit. S-a prezentat în fața secției de poliție să ia o declarație și de la o simplă declarație au ajuns să îi dea ordonanță de 24 de ore (…). El a fost acuzat că a întreținut relații sexual cu o minoră. Nu existp nicio probă, nu există niciun indiciu temeinic care să conducă la ideea că acest om se face vinovat de săvârșirea acestei fapte. Nici din declarațiile martorilor, nici din declarația inculpatului, nu există absolute nicio probă. Eleva a fost audiată ieri (n.r. vineri) la Secția 1 de Poliție, a fost audiată și astăzi de dimineață (n.r. sâmbătă) la Parchet”, a declarat avocatul profesorului.
Întrebat dacă eleva minoră care l-a acuzat pe profesor de agresiune sexuală a fost iubita acestuia, avocatul a răspuns: „Nu știu, întrebați-o pe ea”.
Profesorul a fost audiat, sâmbătă, de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care au înaintat magistraților propunerea de arestare prevenivă.
Profesorul de sport de la liceul Jean Monet, Dan Octavian Vișan este acuzat că weekend-ul trecut, când se afla cu mai mulți elevi într-o excursie la Predeal, a violat două fete. Doar una dintre ele a depus plângere la poliție.
În timp ce părinţii fetei spun că eleva a fost violată, bărbatul spune că între el şi fată ar fi existat o relaţia de iubire. Alţii susţin chiar că în acea excursie s-ar fi consumat o orgie sexuală la care a mai participat încă o elevă.
Surse din cadrul liceului spun că, de fapt, situația ar fi alta, și că tânăra era iubita profesorului. Imediat după ce a izbucnit scandalul, Octavian Vișan și-a prezentat demisia conducerii liceului.
Vișan era este un profesor popular printre elevi, fapt demonstrat și de mesajele postate pe pagina de Facebook a profesorului.
Un caz complicat, pe care îl complică și mai mult bârfele elevilor, spuse pe la colțurile liceului. Surse citate de cotidianul Adevãrul spun cã de fapt în excursie ar fi avut loc o micã orgie între dascãl, eleva care acuzã și încã o tânãrã.
Dacă va fi găsit vinovat în acest caz, bărbatul riscă până la 10 ani de închisoare pentru întreţinere de relaţii sexuale cu minori.