Prognoza meteo în următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în fiecare regiune a țării

Prognoza meteo în următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în fiecare regiune a țării
Foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat, luni, estimarea temperaturilor și a precipitațiilor, în perioada 17 – 30 ianuarie 2022, pentru fiecare regiune a țării.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

ANM a precizat că estimarea a fost realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

„Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor”, a explicat ANM.

Banat

În Banat, în prima saptămână vremea va fi relativ rece pentru această perioadă a anului, mai ales noaptea și dimineața. Temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 0 și 4 grade Celsius. Minimele vor varia între -7 și -4 grade.

După 23 ianuarie sunt estimate temperaturi diurne în creștere ușoară, de la o medie a valorilor maxime de 0 – 2 grade, până spre 6 grade la finalul lunii. Minimele se vor situa între -5 și -2 grade.

Precipitații vor fi la începutul intervalului, dar temporar, mai ales pe 20 și 21 ianuarie, dar după data de 27 ianuarie.

Crișana

Aici, temperaturile vor fi sub mediile multianuale în perioada 17 – 23 ianuarie. Maximele vor varia între -1 și 3 grade și minimele între -8 și -4 grade. Spre finalul lunii ianuarie se va reveni la un regim termic apropiat de normalul perioadei: maxime de 2 – 4 grade și minime de 5…-2 grade.

Și aici precipitațiile vor fi la începutul intervalului, dar temporar și cu o probabilitate destul de ridicată în zilele de 20 și 21 ianuarie și după data de 27 ianuarie.

Transilvania

În Transilvania, în perioada 17 – 23 ianuarie vremea va fi rece, local chiar geroasă în unele nopți, cu maxime cuprinse între -3 și 2 grade și minime între -11 și -6 grade. În a doua săptămână din interval, temperaturile se vor situa în jurul mediilor multianuale: maxime în medie de 0 – 2 grade și minime în medie de -8…-5 grade

Precipitațiile se vor semnala la fel ca în cazul zonelor Banat și Crișana.

Maramureș

Vremea va fi rece până în 23 ianuarie, cu maxime între -3 și 1 grad și ger în unele nopți (minime ce vor oscila între -10 și -5 grade). În ultima săptămână din ianuarie, temperaturile se vor apropia de normalul perioadei: o medie a maximelor de 0 – 2 grade și minime, în medie, de -7…-4 grade.

Temporar se vor semnala precipitații, cu o probabilitate mai mare în prima zi a intervalului, în zilele de 20 și 21 ianuarie și după data de 27 ianuarie.

Moldova

Meteorologii prognozează alternanțe termice în prima săptămână. În 17 și 20 ianuarie se vor atinge maxime de 5 – 6 grade, iar în restul zilelor între -2 și 2 grade. După 23 ianuarie sunt estimate temperaturi diurne în creștere ușoară, ce vor atinge 3 – 4 grade spre finalul lunii.

Temperaturile minime vor fi, în medie, între -5 și -2 grade. Valori de -8…-6 grade vor fi pe 22 și 23 ianuarie.

Precipitațiile vor fi slabe cantitativ în perioada analizată, iar probabilitatea de apariție a acestora va fi relativ ridicată în cea mai mare parte a intervalului.

Dobrogea

În Dobrogea, pe 17 și 20 ianuarie se vor atinge maxime de 6 – 7 grade și minime în jurul valorii de 0 grade. Vor fi și zile cu valori termice apropiate de normal: maxime în medie de 0 – 3 grade și minime între -5 și -2 grade. După 23 ianuarie, valorile termice vor fi în creștere ușoară: 5 – 6 grade spre finalul lunii, iar minimele se vor menține la o medie de -2 grade.

Precipitațiile vor fi deficitare în timpul intervalului analizat, iar probabilitatea de apariție a acestora va fi mai mare în zilele de 17 și 18 ianuarie și în perioada 21 – 25 ianuarie.

Muntenia

Aici vor fi, în prima săptămână, zile cu vreme mai caldă decât în mod obișnuit, respectiv în 17 și 20 ianuarie, când se vor atinge maxime de 6 – 8 grade și minime în jurul valorii de -2 grade, dar vor fi și zile în care valorile termice vor fi apropiate de normal: maxime în medie de 1 – 3 grade și minime între -7 și -4 grade.

După 23 ianuarie sunt estimate temperaturi maxime, în medie, de 4 – 6 grade și minime în jurul valorii de -4 grade. Acestea sunt valori peste normalul perioadei.

Precipitațiile aici vor fi deficitare.

Oltenia

„Regimul termic va fi caracterizat de alternațe termice semnificative în perioada 17 – 23 ianuarie, când la nivelul regiunii, maximele vor oscila între 1 și 8 grade, iar minimele între -7 și -2 grade. Pentru ultima săptămână a lunii ianuarie sunt estimate temperaturi peste mediile multianuale, maxime în medie de 5…6 grade și minime ce se vor situa în jurul valorii de -4 grade.

Pe parcursul celor două săptămâni, precipitațiile se vor menține deficitare”, se arată în prognoza meteo.

Vremea la munte în următoarele două săptămâni

La munte, în intervalul 17 – 23 ianuarie, vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales noaptea și dimineața. Maximele termice vor oscila între -11 și -5 grade, iar minimele se vor situa, în medie, între -15 și -9 grade.

În ultima săptămână din luna ianuarie se va reveni la un regim termic apropiat de normal: o medie a maximelor de -6…-4 grade și minime în jurul valorii de -10 grade.

„Temporar se vor semnala precipitații, cu o probabilitate mai mare în prima zi a intervalului, când izolat cantitățile de apă vor fi însemnate în zilele de 20 și 21 ianuarie și după data de 27 ianuarie”, au mai transmis meteorologii.

Urmăriți B1TV.ro și pe