Programul Casa Eficientă Energetic începe în 15 septembrie. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a accesa fonduri

Programul Casa Eficientă Energetic începe în 15 septembrie. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a accesa fonduri

Programul „Casa Eficientă Energetic” începe pe 15 septembrie 2020, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului. Scopul programului este reducerea consumului de energie din casele românilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Ministrul Costel Alexe a anunțat că 9.000 de proprietari îşi vor putea eficientiza energetic locuinţele prin intermediul acestui program, dacă îndeplinesc o serie de condiții necesare pentru accesarea fondurilor. Buget total este de 430 de milioane de lei.

Programul „Casa Eficientă Energetic” – care sunt condțiile pentru accesarea fondurilor

Aproximativ 9.000 de proprietari de case din România îşi vor putea eficientiza energetic locuinţele prin intermediul acestui program, al cărui buget total este de 430 de milioane de lei. Aceştia pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro, sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor o finanţează prin AFM.

”Programul ‘Casa Eficientă Energetic’ începe pe 15 septembrie 2020”. Aproximativ 9.000 de proprietari de case din România îşi vor putea eficientiza energetic locuinţele prin intermediul acestui program, al cărui buget total este de 430 de milioane de lei. Aceştia pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro, sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor o finanţează prin AFM.

Pentru a accesa fondurile, solicitantul programului Casa Eficientă Energetic 2020, trebuie să îndeplineascăcumulativcondițiile de aplicare impuse prin program, numite și criterii de eligibilitate ale solicitantului saueligibilitatea solicitantului,eligibilitatea proiectuluișieligibilitatea cheltuielilor.

Eligibilitatea solicitantului:

Să fiepersoană fizică cu domiciliul în România;

  1. Să fieproprietar/coproprietar al imobilului;

  2. Să aibăacordul tuturor coproprietarilorcu privire la implementarea proiectului;

  3. Imobilul să fie liber de orice sarcină(excepție ipoteca imobiliară);

  4. Să nu aibă obligaţii restantela bugetul de stat şi la bugetul local,

  5. Să fie de acord cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate (GDPR);

  6. Să nu fie condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Eligibilitatea proiectului

În urma implementării proiectului, clădirea va putea fi încadrată în conformitate cu CPE final, lacel puțin o clasă energetică superioară;

  1. Este implementatpe teritoriul României.

  2. Echipamenteleachiziționate în cadrul proiectului trebuiesă fie noi.

Eligibilitatea cheltuielilor

Cheltuielile care vor fi decontate de către AFM, după finalizarea lucrărilor de renovare se pot face pentru următoarele lucrări de renovare, servicii și echipamente: Anvelopa clădirii, Sisteme de încălzire, Recuperatoare de caldură, Sistemul de iluminat, Tâmplărie cu vitraj, Intervenții ocazionate de implementarea măsurilor amintite anterior, Manopera și profitul, inclusiv TVA, CPE și Audit Energetic, potrivit getaenergeta.ro.

De ce este important să știm care sunt cheltuielile eligibile?

AFM restituie pâna la 60% din valoarea cheltuielilor eligibile,nu din totalul cheltuielilor, realizate în cadrul proiectului tău de renovare a casei.

Pragul maxim al primei de finanțare care poate fi accesat este de 70.000 lei și reprezintă până la 60% din totalul cheltuielor eligibile.

Beneficiarul Programului „Casa Eficientă Energetic” va suporta 40% din cheltuielile eligibile, plus cheltuielile neeligibile.

Contribuția propriepoate fidin fonduri personale, împrumuturi la bănci, etc.,dar nu dinalte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare.

Românii pot primi 15.000 de euro de la stat pentru a-şi eficientiza energetic locuințele

„Vreau să-i anunţ pe români că suntem aproape de start şi au timp până pe 15 septembrie ca fiecare dintre ei să-şi pună ordine în hârtii şi evident să se hotărască ce vor să facă cu această primă de eficienţă energetică de 15.000 de euro din partea statului român”,a declarat ministrul Alexe despre Programul „Casa Eficientă Energetic” și condițiile accesării fondurilor.

El a mai spus că, în acest moment, majoritatea caselor din România nu sunt bine izolate, motiv pentru care pierderile deenergieprin pereții exteriori ajung chiar și la 30%, iar prin ferestre și acoperișuri la 25%.

Investiţiile trebuie finalizate în maximum 18 luni. Proprietarii pot lua echipamentele de unde vor ei din ţară, dar lucrările trebuie efectuate doar de firme specializate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:03 - Vasile Dîncu: În Europa, la nivelul întregii echipe NATO, există un deficit în ceea ce privește înzestrarea militară / Ne îngrijorează prezența Rusiei pe Insula Șerpilor
00:03 - Marea Britanie oferă vaccinul împotriva variolei pe măsură ce cazurile de variola maimuței se răspândesc rapid în țările europene
23:47 - Cristian Diaconescu: Trebuie să mai existe pe verticala de decizie la Moscova persoane cu care să se poată dialoga. S-a creat mentalul că totul se închide la Putin, dar e o autocrație cu un establishment politic uriaș (VIDEO)
23:29 - Liderul PSD, Marcel Ciolacu, despre performanțele economiei României la nivel european: „Guvernul va trebui să vină cu un nou pachet pentru a echilibra lucrurile”
23:28 - Ministerul de Externe ucrainean despre ignoranța Kremlinului: „Rusia a ales război, nu negocieri”
23:10 - Româncele și-au aflat adversarele din primul tur de la Roland Garros. Pe cine vor înfrunta Simona Halep și celelalte „tricolore” de pe tabloul principal de la Paris
23:02 - Fiona Hill, fosta consilieră a președintelui Trump: „Putin va găsi o modalitate de a-și îndeplini în continuare obiectivele din război/ El trăiește într-o bulă”
22:50 - Adela Popescu a dezvăluit care a fost cel mai stânjenitor moment din viața ei: „Mi-a făcut bine ca am rezistat cu brio”
22:42 - Momente controversate și la finala Cupei. Suporterii lui Sepsi Sfântu Gheorghe s-au întors cu spatele la intonarea imnului României, iar apoi au scandat „Ungaria, Ungaria” (FOTO)
22:25 - Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat în premieră Cupa României. Victorie la pas în finala cu FC Voluntari