Proiect de hotărâre: Guvernul României va crea aproape 8.000 de posturi noi în cadrul MAI

Proiect de hotărâre: Guvernul României va crea aproape 8.000 de posturi noi în cadrul MAI
Un polițist din Craiova a fost reținut pentru trafic de droguri, chiar de către colegii săi. Foto: Pixabay.

Guvernul vrea să adopte miercuri un proiect de hotărâre prin care Ministerul Afacerilor Interne să poată crește numărul de posturi din cadrul structurilor sale cu circa 8.000 de locuri.

Dintre cele 8.000 de locuri,  peste 5.000 vor fi pentru polițiști.

Guvernul României va crea posturi noi în cadrul MAI

Așa cum se arată în informațiile din nota de fundamentare a Guvernului, este nevoie de creșterea numărului de  posturi, printre altele, pentru serviciile de eliberare a avizelor de angajare/ detaşare pentru cetăţenii străini, dar și din cauza creșterii valorilor specifice domeniului combaterii șederii ilegale a străinilor.

  • „În acest context, urmare a analizei efectuate și în vederea reechilibrării structurilor Ministerului Afacerilor Interne afectate de procesele de restructurare din anii precedenți, raportat la solicitările acestora de suplimentare a numărului de posturi repartizate, pentru îndeplinirea în condiţii optime a misiunilor încredinţate a rezultat necesitatea modificării Anexei nr. 3 la HG nr.416/2007, în sensul suplimentării efectivelor structurilor Ministerului Afacerilor Interne pe timp de pace cu 7880 posturi, din care 5654 de poliţişti, 975 de militari (391 ofiţeri şi 584 maiştri militari și subofiţeri), 201 personal civil (funcționari publici și personal contractual) și 1050 soldați și gradați profesioniști necesare înființării și redimensionării unor structuri din cadrul Aparatului central al M.A.I., Inspectoratului General pentru Imigrări, Poliției Române, Poliției de Frontieră Române, Direcției Generale de Pașapoarte, Direcției Medicale, Academiei de Poliție „A.I. Cuza”, C.S. „Dinamo” București, Inspectoratului General de Aviație al MAI și Jandarmeriei Române”, arată nota de fundamentare.

În perioada 2010-2014, conform Guvernului României, numărul total de posturi a fost diminuat în mod constant, în urma reducerii efectivelor ministerului.

Una dintre principalele cauze este redată de procesul de restructurare instituţională care au avut loc în perioada 2010-2013 și prin care aproape 51.300 de posturi au fost desfiinţate, conform Hotnews.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe