O parte a parcajului din Piața Constituției ar putea fi folosită pentru crearea unui centru de vaccinare anti-COVID-19 de tip drive-through, potrivit unui proiect de hotărâre lansat de primarul general Nicușor Dan. Inițiativa se regăsește pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București din data de 27 aprilie.
Dacă proiectul de hotărâre va fi adoptat, până pe data de 12 septembrie va putea fi utilizată partea corespunzătoare a 240 de locuri de parcare pentru organizarea de către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a unui centru de tip drive-through cu patru puncte de vaccinare, transmite Agerpres. Raportul de specialitate al proiectului arată că noua facilitate va fi dotatăcu echipamente specifice desfăşurării în condiţii optime a campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2: materiale sanitare, recipiente pentru colectarea deşeurilor, termoscanner, frigider, computer, imprimantă, medicamente – seruri, dezinfectanţi, materiale de protecţie individuală – halate, mănuşi, măştietc.
În centrul de vaccinare anti-COVID-19 se asigură:un circuit într-un singur sens; apă potabilă şi menajeră, precum şi iluminat corespunzător; igiena, dezinfecţia şi curăţenia tuturor spaţiilor din centru; eliminarea zilnică a deşeurilor, conform legislaţiei specifice.
Concret, spaţiul destinat centrului de vaccinare anti-COVID-19 de tip drive-through din Piața Constituției va avea: punct de intrare, deservit de personal de primire, pază, supraveghere, îndrumare; de registratură; de păstrare a vaccinurilor; spaţiu pentru colectarea deşeurilor; punctul de triaj medical; spaţiu pentru echipele care vaccinează; punctul de aşteptare post-vaccinare; echipă de suport logistic; punct de ieşire.
Toate cheltuielile privind organizarea și funcționarea centrului,inclusiv utilităţi, cablări, branşamente şi alte cheltuieli conexe, vor fi efectuate de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a precizat miercuri seară că România are circa 14% din populație vaccinată cu cel puțin o doză, respectiv cel puțin 8,5% cu scehma completă. Cu o zi înainte, miercuri, președintele CNCAV menționa că Bucureștiul are 23% din populație vaccinată.