Propunere de arestare preventivă pentru 11 persoane în cazul "căutătorilor de aur" de la Roșia Montană. Alte 5 vor fi cercetate sub control judiciar

Propunere de arestare preventivă pentru 11 persoane în cazul "căutătorilor de aur" de la Roșia Montană. Alte 5 vor fi cercetate sub control judiciar
Foto: rfi.ro

Unsprezece persoane din cele 47 anchetate de polițiștii din Alba într-un dosar privind executarea de activități miniere fără drept în Roșia Montană vor fi prezentate Tribunalului Alba cu propunere de arestare prevenitvă.  Alte cinci persoane vor fi cercetate sub control judiciar, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, subcomisar Luminița Prodan, 47 de persoane au fost audiate marți seara, în urma perchezițiilor privind exploatarea ilegală de aur din galerii miniere și halde din zona Roșia Montană. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au decis reținerea pentru 24 de ore a 16 dintre acestea, 11 vor fi propuse pentru arestare preventvă, iar pentru restul s-a dispus măsura controlului judiciar.

Potrivit unui comunicat al IPJ Alba, „în urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 8 000 de euro și 16 000 de lei, înscrisuri, documente din care rezultă comercializarea ilegală a 4 969 grame de aur, alte documente de evidență și contabile, unelte și instalații folosite pentru extragerea aurului, precum și cantitatea de 480 de kilograme de nisip aurifer și aur”.

Totodată, polițiștii au ridicat de la domiciliul suspecților aur de peste 1,5 kolograme, ustensile folosite în extragerea aurului și detectoare de metale.

Din cercetări reiese că 58 de persoane ar fi exploatat în perioada 2013 — 2015 zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare.

Printre persoanele audiate s-au aflat și un consilier județean, patronul unei discoteci din orașul Cîmpeni, dar și rude ale primarului din Roșia Montană.