Radu Mazăre a demisionat din funcția de primar al Constanței: Pentru greşelile făcute, imi cer iertare în faţa tuturor. Nu-mi mai doresc o viaţă publică politică (VIDEO)

Radu Mazăre a demisionat din funcția de primar al Constanței: Pentru greşelile făcute, imi cer iertare în faţa tuturor. Nu-mi mai doresc o viaţă publică politică (VIDEO)
Foto: radioiasi.ro

Radu Mazăre și-a dat demisia din funcția de primar al Constanței, informează B1 TV.

Acesta anunțase că va demisiona încă din luna martie, atunci când a demisionat din funcțiile deținute în PSD.

Radu Mazăre ocupa această funcție de 15 ani, și tocmai asta ar fi cauza necazurilor sale, după cum mărturisea acesta.

„Vreau să mulţumesc sutelor de mii de oameni care m-au votat pe perioada celor 15 ani cât am fost primar. Constanţa şi constănţenii au fost sufletul meu şi datoria mea în tot acest timp. Chiar dacă uneori am fost prea rebel sau nonconformist, toată priceperea şi energia mea mi-am dedicat-o comunităţii. Pentru greşelile făcute, imi cer iertare în faţa tuturor. Dorinţa mea de a face bine oraşului şi locuitorilor săi nu justifică însă nedreptăţile, stresul şi chinul la care sunt supus de atâta vreme, drept pentru care demisionez din funcţia de primar al municipiului Constanţa. Colegilor şi prietenilor le sunt dator cu mult respect şi consideraţie. Începând de astăzi (n.r. – vineri) nu-mi mai doresc o viaţă publică politică”, se arată în mesajul transmis de către Radu Mazăre, aflat, în prezent, în arestul Poliţiei Capitalei, citat de Mediafax.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis joi să înlocuiască măsura arestului preventiv a lui Radu Mazăre cu cea a arestului la domiciliu. Avocații primarului au arătat în fața magistraților ÎCCJ că măsura arestării nu se justifică în dosarul contractelor dintre Primăria Constanța și firma de salubrizare.

Aceștia s-au bazat, în special pe motivarea deciziei judecătoarei Anca Alexandrescu, cea care a stabilit că procurorii nu au probe care să le susțină acuzațiile și că Mazăre poate fi cercetat în libertate.

Decizia nu este definitivă și va fi contestată de DNA tot la Curtea Supremă. (Detalii AICI)

Radu Mazăre a demisionat din funcția de primar al Constanței

Urmăriți B1TV.ro și pe
`