Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a precizat, miercuri, că vaccinarea protejează şi reduce riscul unei forme grave de COVID-19, inclusiv a tulpinii indiene a SARS-CoV-2.
„Până acum, din ce date avem, vaccinurile au o eficienţă variabilă. Da, sunt studii care arată, unele poate mai puţin sau mai mult, dar nu înseamnă că nu au efect şi nu sunt eficiente. Acest lucru se analizează de către oamenii de ştiinţă. Dacă vor trebui adaptări, dacă va trebui suplimentarea de doze cu anumite modificări. Acest lucru o să îl vedem. La acest moment, vaccinarea protejează şi reduce şansa să ai o formă gravă, inclusiv faţă de varianta indiană, din ce ştim.
Dacă lucrurile ştiinţifice vin cu alte informaţii, pentru că se fac studii, pot să apară oricând studii noi, atunci se va adapta tot ştiinţa pentru a rezolva această problemă. Există mijloacele, există posibilitatea de adaptare şi această adaptare se va face în timpul cel mai scurt.
Important este însă că, dacă nu se vaccinează deloc persoana, vulnerabilitatea şi expunerea este mult mai mare şi pentru persoana respectivă şi pentru persoanele din jurul ei. Rămâne vaccinarea soluţia pentru toate variantele care există în acest moment”, a declarat șeful DSU, într-o conferință de presă susținută miercuri, potrivit Agerpres.
”Am adoptat proiectul de Hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe teritoriul României, începând din data de 12 iunie, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a anunțat Cîțu.
Șeful Guvernului a prezentat și unele măsuri de relaxare care vor intra în vigoare în perioada următoare.
”Se redeschide punctul de trecere a frontierei României cu Republica Moldova la Rădăuți-Prut, județul Botoșani. Se permite, în data de 28 iunie 2021, participarea la evenimentul sportiv organizat în cadrul optimilor Campionatului European de fotbal UEFA 2020 cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor.
Al treilea lucru important, permiterea organizării și desfășurării în aer liber a evenimentelor, întrunirilor în cadrul campaniei electorale parțiale din data de 27 iunie, cu participarea unui număr de până la 1.000 de persoane. Extinderea numărului de persoane care să participe la evenimente private, nunți și botezuri, la maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană”, a mai spus Florin Cîțu. Numărul maxim de 200 de participanți este valabil dacă persoanele au fost vaccinate, sunt testate sau au trecut prin infecția cu coronavirus.
La evenimentele care au loc în exterior nu există o limită a participanților, dacă aceștia sunt vaccinați anti-COVID-19 sau au trecut prin boală.
Dacă participanții nu sunt nici vaccinați, nici testați pentru infecția cu coronavirus, limitele rămân aceleași ca până acum: 50 de persoane în interior și 70 în exterior.
Starea de alertă va fi prelungită cu încă 30 de zile, începând din 12 iunie. Ce măsuri de relaxare a anunțat Florin Cîțu
De asemenea, Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) privind prelungirea stării de alertă prevede și „aplicarea măsurii carantinei cu privire la cetățenii străini și apatrizi care sosesc în România, pentru participarea la meciurile de fotbal din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 în funcție de încadrarea țărilor/teritoriilor din care sosesc în zone de risc epidemiologic”.
Hotârârea numărul 38 a CNSU poate fi consultată AICI, iar Anexa acesteia care cuprinde toate măsurile aplicate în perioada stării de alertă, poate fi consultată AICI.