Secretarul de stat Raed Arafat a declarat sâmbătă, pentru B1 TV, că autoritățile nu pot face nimic legal pentru a-i trage la răspundere pe cei care neagă existența coronavirusului sau iau în derândere acest pericol: „există această libertate de exprimare care se respectă și trebuie respectată”. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a mai afimat că, în această perioadă, se manifestă mai multe curente extremiste, unele cu motivații politice și economice, care încearcă să profite de epidemia de coronavirus pentru a manipula populația și a-i convinge pe oameni să nu mai aibă încredere în autorități. Acest lucru nu se întâmplă doar în România.
„Cineva îi ascultă și chiar le dă platforma să vorbească. Rețele sociale sunt libere, oricine poate spune orice pe ele. Aici vine educația generală a populației de a nu crede tot ce se scrie acolo. Mai apoi, pe unele dintre personajele respective le vedem prezentând punctul lor de vedere amplu și mult mai mult decât partea ce explică de ce trebuie să respectăm regulile. Ei pretind că sunt medici, dar nu spun cu ce se ocupă. Ei vin și-i contrazic pe colegii lor care sunt specialiști. Când vezi un oftalmolog sau un gastroenterolog, venind și contrazicând un virolog sau un infecționist, deja arată că ceva nu e în regulă. Aici trebuiau luate măsuri că e inducerea în eroare a populației. Părerile lor nu sunt argumentate medical”, a declarat Rafat, pentru B1 TV.
„Nu avem cum facem această pedepsire legală. Există această libertate de exprimare care se respectă și trebuie respectată. Singurul instrument e să-i combatem prin informații corecte, să ieșim să vorbim cât de mult putem, dând populației informații bazate pe studii corecte, medicale, care sunt în interesul ei. E foarte ușor când n-ai responsabilitate, când nimeni nu te trage la răspundere, să spui ce vrei. Nu avem cum să-i tragem la răspundere.
Cel care a finanțat campania aceea prin care erau îndemnați tinerii să nu poarte mască, cei care au conceput această campanie, care au distribuit-o, din păcate, nu au nicio responsabilitate. Nimeni nu-i poate trage la răspundere, pentru că un tânăr i-a ascultat și a infectat-o pe bunică sau pe mamă și poate chiar a murit. E foarte greu…”, amai afirmat șeful DSU.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat dacă această campanie de dezinformare e orchestrată, Raed Arafat a răspuns: „Deci există și au fost clar campanii orchestrate și continuă pe rețelele sociale și în anumite medii. În spatele lor, mai ales cele din online, pot fi interese din afara țării de a reduce încrederea populației în autorități. E o țintă care mereu s-a folosit. Mereu s-au folosit situațiile de urgență pentru a manipula părerea pupulației, pentru a reduce încrederea în autorități, pentru a determina oamenii să nu mai urmeze ce spun autoritățile. Acest lucru poate avea efecte pe termen mediu și lung. Mai sunt grupuri de interese care au fost lezate, afacerile lor care au fost lezate. Au fost și aspecte politice care au dus la această avanlanșă de dezinformări”.
„Mai sunt antivacciniști. Dacă zici de vaccin, imediat urlă și zic de vaccin. Să vedeți ce bătălie va fi cu ei când va apărea vaccinul anti-COVID.
A apărut extremismul, nu doar la noi, comentarii extremiste, pe care alte dată nu le vedem. Diverse entități încearcă să se afirme acum și o poți face pe un subiect de lungă durată. Durata lungă îți permite să pregătești atacul, să pregătești strategia de comunicare împotriva comunicatorilor ofciali și să duci cu ei o bătălie de uzură”, a mai explicat Raed Arafat, pentru B1 TV.